„Expresii plastice dobrogene“, la Biblioteca Județeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Expresii plastice dobrogene“, la Biblioteca Județeană

Cultură 01 Noiembrie 2016 / 14:52 1296 accesări

Asociaţia „Artişti dobrogeni” îi invită pe iubitorii de frumos la Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman”, vineri, 4 noiembrie, de la ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de pictură „Expresii plastice dobrogene”. Cu acest prilej se va promova proiectul „Organizare sesiune culturală și realizare album cu artişti dobrogeni contemporani”, coordonat de Mirela Iuliana Turtoi în baza Contractului de finanţare nerambursabilă încheiat cu Consiliul Judeţean Constanța. Prezentarea va fi făcută de profesorul univ. dr. Ibram Nuredin și muzeograful Geta Deleanu.

„Acţionând ca o echipă multiculturală, Asociația „Artiști Dobrogeni” unește artele vizuale, poezia, proza și muzica, dezvoltând și transmiţând generaţiei tinere sentimentul de apartenenţă la o identitate culturală prin promovarea, în cadrul vernisajului, a unui „Album de artă și poezie cu artişti dobrogeni”, cu picturile artiştilor plastici din asociaţie și poezii compuse de Gabriela Dobre, ocazie cu care va avea loc și un minirecital”, menționează Mirela Iuliana Turtoi.

Cei 17 artişti care prezintă „Expresii plastice dobrogene” sunt: Mirela Iuliana Turtoi, Marian Vintilă, Cornelia Sârbu, Marieana Oleniuc, Niculae Găgeanu, Gheorghe Caraiman, George Şerban, Liliana Lazăr, Sorin Lazăr, Mădălina Jiji, Vasile Munteanu, Ina Ioana Iordan, Radu Horobăţ, Sârbu Marian, Gheorghe Dragomir, Alexandru Ghinea și Vasilica Grigorov.

Coordonatorul proiectului și, totodată, organizatorul evenimentului este Mirela Iuliana Turtoi. În program este inclus și un recital susținut de mezzosoprana Gabriela Dobre, chitaristul Ion Marinescu și violonista Alina Horez. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Citește și:

Dialog plastic... interdisciplinar, pe simezele Art Gallery Constanța

Peisajul dobrogean, „vedetă” la o expoziție găzduită de Art Gallery

„Tranziţii cromatice”, la Biblioteca Județeană

Expoziție... „Între anotimpuri”



12