Încă un tren blocat în zăpadă. În total, 51 de garnituri anulate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă un tren blocat în zăpadă. În total, 51 de garnituri anulate

18 Ianuarie 2016 / 15:56 691 accesări

Reprezentanții CFR au anunțat că, pentru a permite intervenția cu utilaje şi pentru adaptarea circulaţiei feroviare, din cele peste 1.200 de trenuri ale CFR Călători, astăzi mai sunt anulate 51 de garnituri, iar traficul de pasageri va fi preluat, în măsura posibilităţilor, de celelalte trenuri rămase în grafice. În continuare, între Urziceni - Slobozia şi Barboși - Tecuci se intervine cu antemergător ”Plug de zăpadă”. În zonele afectate de viscol şi ninsori s-a circulat şi se mai circulă şi la această oră cu locomotive Diesel, iar pe rutele asigurate cu automotoare se circulă cu garnituri tractate de locomotive. Din cauza vântului puternic şi a ninsorii, s-au format suluri de zăpadă care au provocat avarii și la automotorul IR 1521, Bucureşti Nord - Păuşa. Pasagerii au aşteptat în Gara Caracal să fie preluaţi cu un alt automotor. Călătorii pot accesa informaţii legate de situaţia circulaţiei trenurilor, astfel:

· la numerele de telefon de la stațiile CFR care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice - http://www.cfrcalatori.ro/148

· informaţii în timp real despre situaţia circulației trenurilor sunt disponibile pe site-ul companiei de Infrastructură www.cfr.ro, accesând link-ul http://cfr.ro/index.php/cauta-tren, iar

· pasagerii care pornesc în călătorie din gările București Nord, Brașov, Craiova şi Timișoara pot afla ora de plecare sau de sosire a unui tren prin accesarea link-ului http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web.

De asemenea, pot fi accesate informaţii şi prin intermediul dispeceratelor Comandamentului de iarnă: http://mt.gov.ro/web14/informatii-de-interes-public/comandament-de-iarna/dispecerat.

Taguri articol


12