Monarhiile arabe din Golf s-au declarat solidare cu Franța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Monarhiile arabe din Golf s-au declarat solidare cu Franța

Externe 17 Noiembrie 2015 / 17:59 880 accesări

Miniștrii de Externe din șase monarhii arabe din Golf, reuniți marți la Riad, în Arabia Saudită, au exprimat sprijinul deplin al țărilor lor față de Franța după atentatele sângeroase de vineri, de la Paris, soldate cu cel puțin 129 de morți și sute de răniți. Reuniunea ministerială a Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), format din Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman și Qatar, a avut ca temă pregătirea summitului anual al organizației regionale, prevăzut să se desfășoare în Arabia Saudită, în decembrie, la o dată care nu a fost încă stabilită.

Iranul a început, marți, manevre militare în nord-estul țării, pentru a-și testa capacitatea de reacție la eventuale atacuri din partea unor grupări armate, între care organizația Statul Islamic, a anunțat, marți, un comandant militar. Diferite corpuri ale armatei participă cu tancuri, elicoptere și avioane la aceste exerciții programate să dureze până miercuri. Generalul Ahmad Reza Pourdastan, comandantul forțelor terestre iraniene, declara luni că, în cazul în care membri ai grupării Statul Islamic se apropie la mai puțin de 40 de kilometri de frontierele iraniene, atât dinspre Irak, cât și dinspre Afganistan, Iranul va reacționa în forță.

Manevrele iraniene intervin după atentatele de vineri de la Paris și după declarațiile ministrului irakian de Externe, Ibrahim Jaafari, care a afirmat în urmă cu două zile că țara sa a furnizat Franței, SUA și Iranului informații despre posibile atacuri în aceste țări din partea Statului Islamic. Președintele francez, François Hollande, și omologul său iranian, Hassan Rohani, au subliniat marți, în cadrul unei convorbiri telefonice, ”importanța vitală a luptei, cu toate forțele, împotriva Statului Islamic și a terorismului”. Putere musulmană șiită regională, Iranul este deja angajat în lupta împotriva organizației extremiste sunite în Irak și în Siria, țări unde Teheranul a trimis consilieri militari și voluntari pentru a sprijini guvernele lor în lupta împotriva grupării jihadiste.

Citește și:

SI amenință toate statele care participă la campania aeriană din Siria

SUA continuă înarmarea rebelilor sirieni

Presupusul planificator al atentatelor de la Paris este Abdelhamid Abaaoud

Abdelhamid Abaaoud este presupusul planificator al atentatelor de la Paris

Explozii la Bruxelles

Atentatele teroriste zdruncină piețele financiare



12