Posibilă acuzaţie de ucidere din culpă împotriva lui Caitlyn Jenner

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Posibilă acuzaţie de ucidere din culpă împotriva lui Caitlyn Jenner

Monden 22 August 2015 / 00:00 753 accesări

Procuratura din Los Angeles va prezenta o serie de dovezi în instanţă pentru a putea formula ulterior acuzaţia de ucidere din culpă împotriva vedetei transgender Caitlyn Jenner, în urma accidentului de automobil fatal pe care starul de reality show l-a provocat în Malibu, în februarie. Informaţia a fost dată publicităţii joi, de cotidianul ”Los Angeles Times”. Documentele procurorilor vor încerca să demonstreze că Jenner, în vârstă de 65 de ani, conducea automobilul cu o viteză mult prea mare, pe 7 februarie, înainte ca maşina sa, un model Cadillac Escalade, care remorca un alt vehicul, să lovească alte două automobile, pe autostrada Pacific Coast, informează Reuters. În timpul accidentului, un automobil Lexus condus de Kim Howe, în vârstă de 69 de ani, a fost tamponat de vehiculul condus de Caitlyn Jenner, a ajuns pe sensul de circulaţie opus şi a fost apoi lovit frontal de un automobil de teren Hummer. Kim Howe a murit în urma coliziunii, iar Jessica Steindorff, care conducea o Toyota Prius, aflată în spatele maşinii conduse de Caitlyn Jenner, a fost și ea accidentată. Caitlyn Jenner a scăpat fără răni majore în urma accidentului.

Atât Jessica Steindorff, cât şi membrii familiei lui Kim Howe au dat-o în judecată pe Caitlyn Jenner, care era cunoscută sub numele Bruce Jenner în momentul producerii accidentului, un atlet american celebru, care a câştigat - cu record mondial - medalia de aur în proba de decatlon la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, din 1976. Bruce Jenner era cunoscut tinerei generaţii de telespectatori americani ca un fel de... patriarh al familiei Kardashian, înainte de a anunţa în aprilie, într-un interviu televizat la scară naţională, că este o persoană transgender. Caitlyn Jenner este în prezent vedeta propriului reality-show, intitulat „I Am Cait“, care prezintă procesul ei de tranziţie.



12