Președintele CJC, externat cu forța pentru un termen procesual?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Judecătorii au emis un nou mandat de aducere. Procurorii cer arestarea

Președintele CJC, externat cu forța pentru un termen procesual?

Administrație 19 Mai 2016 / 17:56 1497 accesări

Avocatul Marius Mocanu a explicat judecătorilor că Nicușor Constantinescu nu poate fi prezent la instanță din cauza unor complicații survenite în urma operației la șold, suferită în martie

Avocatul Marius Mocanu a explicat judecătorilor că Nicușor Constantinescu nu poate fi prezent la instanță din cauza unor complicații survenite în urma operației la șold, suferită în martie

Președintele CJC, Nicușor Constantinescu, ar putea fi adus la instanță cu forța, deși tocmai a fost operat din cauza unor mari probleme urologice

Președintele CJC, Nicușor Constantinescu, ar putea fi adus la instanță cu forța, deși tocmai a fost operat din cauza unor mari probleme urologice

Magistrații Curții de Apel Constanța Andreea Ianca și Dan-Iulian Năstase insistă să îl forțeze pe președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, să vină la instanță, în ciuda stării sale precare de sănătate. În acest sens, judecătorii au emis un nou mandat de aducere în cazul lui Constantinescu, pentru termenul programat vineri, 20 mai, în dosarul privind presupusa subfinanțare a Centrului Militar Zonal (CMZ). Este pentru a doua oară în această lună când magistrații ignoră starea de sănătate a președintelui CJC și recurg la o asemenea măsură, cu toate că știu bine problemele medicale cu care se confruntă președintele CJC, din documentele depuse la dosar de către avocați. Amintim că, la începutul lunii mai, aceiași judecători au dispus ca Nicușor Constantinescu să fie adus cu forța la instanță în 19 mai, când a fost programat un termen în dosarul „CMZ”. Așa se face că, joi dimineață, jandarmii s-au prezentat la domiciliul șefului CJC pentru a-l escorta până în sala de judecată. Nu l-au găsit acasă, pentru că Nicușor Constantinescu a fost internat, miercuri seara, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța.

PROCURORII AU CERUT ARESTAREA PREVENTIVĂ

Conform avocatului președintelui CJC, Marius Mocanu, joi, 19 mai, Constantinescu a suferit o intervenție chirurgicală, efectuată de medicul urolog Osman Sezghin. La rândul său, dr. Mihnea Avram, directorul medical al Spitalului Clinic Județenea de Urgență Constanța, a declarat pentru Telegraf că președintelui CJC i-a fost făcută o cistoscopie, pentru a vedea de ce urinează cu sânge și puroi. Dr. Avram a explicat că pe două clipsuri de sutură (mici cleme folosite pentru închiderea unei operații, n.r.), aplicate lui Constantinescu în timpul operației la șold, la care a fost supus în martie, s-au depus săruri, care pot duce la infecții urinare severe. De aici, spune medicul, provin și urinările cu sânge și puroi. Clipsurile respective i-au provocat lui Constantinescu o infecție urinară gravă, care, potrivit medicilor, i-a înrăutățit starea și i-a periclitat recuperarea. Acest lucru nu l-a oprit, însă, pe procurorul de caz Andrei Bodean să ceară arestarea preventivă a președintelui CJC. Procurorul și-a susținut cererea spunând că problemele de sănătate ale lui Constantinescu nu îl pot împiedica să vină la proces, iar absența sa la termenul de joi demonstrează faptul că se sustrage judecății. În ciuda acestor argumente, nu putem pierde din vedere faptul că singurii abilitați să aprecieze gravitatea problemelor de sănătate ale lui Constantinescu sunt medicii. Iar specialiștii au emis deja documente ce atestă faptul că starea în care se află nu îi permite șefului CJC să se deplaseze.

DECIZIA CCR PRIVIND ABUZUL ÎN SERVICIU, DEFINITORIE

Pe lângă starea de sănătate a lui Constantinescu, avocații au adus în discuție și sesizarea înaintată la Curtea Constituțională a României (CCR) privitoare la neconstituționalitatea infracțiunii de abuz în serviciu. CCR va analiza prevederea ce reglementează această infracțiune în 24 mai, motiv pentru care apărătorii au cerut amânarea procesului după această dată. Nu de alta, dar decizia judecătorilor constituționali este decisivă pentru dosarul „CMZ”, în care Nicușor Constantinescu este acuzat chiar pentru abuz în serviciu. Magistrații Curții de Apel au refuzat, însă, cererea de amânare și au fixat în grabă un nou termen, pentru 20 mai, la ora 15.00, ocazie cu care se va discuta și cererea DNA de înlocuire a măsurii controlui judiciar cu cea a arestării preventive a șefului CJC.



Ştiri recomandate

12