RAJA, model de bune practici în absorbția fondurilor europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Progrese importante la Constanța

RAJA, model de bune practici în absorbția fondurilor europene

Social 15 Octombrie 2014 / 00:00 951 accesări

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a făcut ieri mai multe vizite la Constanța, pentru a vedea cum s-au cheltuit banii europeni alocați pentru realizarea mai multor proiecte de anvergură la nivel local. Printre acestea s-a numărat și vizita la Stația de Epurare Constanța Nord, aflată în administrarea SC RAJA SA. ”Am stabilit, împreună cu ministrul Mediului, atât măsuri concrete pentru impulsionarea activității de absorbție a fondurilor, cât și lansarea noului program operațional pentru investiții mari”, a declarat directorul SC RAJA SA, Felix Stroe. În opinia lui Korodi, RAJA este un model de bună practică, dând dovadă de performanță în implementarea cu succes a proiectelor cu fonduri europene. Cu toate că s-a arătat impresionat de stadiul lucrărilor, Korodi a mai spus că în România există nu numai exemple bune. Se știe că unele companii își dovedesc neputința în a gestiona banii europeni, însă conducerea SC RAJA SA continuă să demonstreze că un management bun poate duce chiar la o extindere a activității companiei. Potrivit lui Stroe, RAJA dispune de cele mai multe stații de epurare pe care le are un operator în România.

STAȚII DE EPURARE CU PANOURI FOTOVOLTAICE ”Foarte curând vom avea 19 stații de epurare, iar în programul următor vom mai construi încă șapte, ceea ce înseamnă 26 de stații. Totodată, acest lucru înseamnă un consum energetic mare, de aceea ne trebuie soluții, și iată că le-am și găsit”, a declarat Stroe. El s-a referit la introducerea unor panouri fotovoltaice pe suprafața stațiilor de epurare, ce vor asigura reducerea consumului de energie. ”Ne dorim ca, prin sprijin european, să introducem panouri solare pe o mare parte din suprafața stațiilor, astfel încât să fie asigurată independența energetică a stațiilor de epurare”, a precizat Stroe.

OBIECTIVE MAJORE Ministrul Mediului a adăugat, în cadrul vizitei la RAJA, că obiectivele majore în următorii ani sunt eficientizarea și informatizarea stațiilor de epurare, precum și a utilizării oxigenului și a intrărilor și ieșirilor de apă uzată și tratată, deoarece acest sistem poate reduce consumul de energie cu până la 40%. ”De asemenea, este important să se utilizeze biomasa pentru captarea biogazelor, pentru a reduce costurile în momentul epurării, iar prețul pe care îl plătesc consumatorii pentru serviciile de apă uzate să fie mai mic”, a explicat demnitarul. El a anunțat că în următorul exercițiu financiar al UE vor fi alocate mai puține fonduri pentru proiecte legate de calitatea apei, iar din acest motiv este nevoie de o creștere a cofinanțării locale, care în momentul de față este de 2%.

TERMEN-LIMITĂ! Attila Korodi a continuat vizita la organizările de șantier de pe plajele din localitate. Oficialul a urmărit stadiul lucrărilor proiectului implementat de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL), care dorește salvarea zonelor costiere ale litoralului românesc de la eroziune, oprirea înaintării apei către uscat şi extinderea plajei turistice. Proiectul, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu Axa Prioritară 5 Domeniul Major de Intervenţie 2 - Reducerea Eroziunii Costiere, din Fondul de Coeziune, îşi propune realizarea de măsuri de protecţie a plajei împotriva riscului de eroziune accelerată care afectează zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord. Proiectul constă în lucrări de reparaţie a digurilor de larg existente, construcţia de noi diguri, reabilitarea şi prelungirea digurilor de protecţie, construcţia de diguri de protecţie a zonei înnisipate şi a unor diguri îngropate, demolarea unor structuri existente şi lucrări de înnisipare artificială pentru lărgirea plajei litoralului românesc cu până la 100 de metri. Prima oprire a ministrului a fost în zona Mamaia Sud. Korodi nu a fost mulțumit de ce a găsit aici. Potrivit acestuia, deși proiectul are autorizație de construcție din septembrie, organizarea de șantier nu s-a făcut încă. El a dat un termen-limită, 19 noiembrie. În caz contrar, ministrul a precizat că vor exista sancțiuni pentru compania din Austria care coordonează lucrările. ”Doresc ca atunci când voi veni din nou la Constanța să fie agitație. Este foarte clar. Au o lună la dispoziție”, a spus ministrul în legătură cu lucrările de pe plaja din zona Mamaia Sud.

FĂRĂ REPROȘURI! În ceea ce privește șantierul de lucru care se ocupă cu protecția și reabilitarea plajelor litorale din zona plajei Modern, ministrul Mediului s-a arătat mulțumit. ”Aici sunt patru proiecte coordonate de o echipă olandeză. Toate cele patru șantiere sunt deschise, sunt materiale cu care se lucrează - buldoexcavatoare, echipaje atât în larg, cât și pe digurile conectate de țărm. Executanții ne asigură că în mai 2015, înainte de începerea sezonului estival, vor încheia proiectul”, a spus Korodi. Potrivit ministrului Mediului, suma totală a primei etape a proiectului se ridică la aproximativ 170 de milioane de euro, iar dacă lucrările vor fi finalizate până în vara lui 2015, în toamnă se vor face și ultimele deconturi, așa cum era prevăzut.

La ora actuală, SC RAJA SA are în implementare patru proiecte aflate în diferite stadii ale evoluţiei (“Reabilitarea Staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud”, „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa”, “Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, Constanţa” și “Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov”), având o valoare cumulată de peste 280 de milioane de euro, din care RAJA asigură o cofinanțare de aproximativ 76 de milioane de euro.



12