Școala de Vară la parohia „Sf. Vasile cel Mare”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Școala de Vară la parohia „Sf. Vasile cel Mare”

Social 28 Iulie 2017 / 16:10 971 accesări

Săptămâna viitoare, la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța vordebuta cursurile Școlii de Vară parohiale. Astfel, în perioada 31 iulie -

27 august vor fi organizate activități educative și recreative pentru copiii din parohie şi nu numai. Împărțiți pe grupe de vârstă de 4-9 ani, respectiv 10-14 ani, cei mici vor participa la ateliere de pictură, desen, muzică, dans popular, creație, jocuri, povești și activități sportive. Pentru toate acestea, parohia le va

pune la dispoziție un spaţiu în curtea bisericii și sala de mese a Așezământului „Vasiliada”. Cursurile școlii se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00, după următorul program: luni, Alfabetul sufletului, Psiholog Adriana-Mioara Măgura și Psiholog Cristina Mureșanu (relația copilului cu Dumnezeu, cu sine și cu cei din jur, prin elemente simple de cunoaștere psihologică și duhovnicească, cântec, joc, activități individuale și de grup), marți, Atelierul de Pictură, Artist și Pictor Iconar Mihaela Țigaret, miercuri, Atelierul de Creație (broderie tradițională și cusut pe etamină), Prof. Marinela Ciobotaru, joi, Dansuri Populare, Educ. Gina Luțaș și Elena Tega și vineri, Jocurile copilăriei, Asociația TEAM. Toţi copiii care participă la activitățile școlii de vară primesc în fiecare zi o gustare oferită de către parohie. În ultima duminică din august, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi

bunicii vor primi creaţiile celor mici, iar cei care s-au implicat în desfășurarea proiectului, Diplome de apreciere. Coordonatorul proiectului este preotul Ion Jean, slujitor la biserica „Sf. Vasile cel Mare”. Și la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța este în plină desfășurare Școala de Vară ce a debutat pe data de 3 iulie și se va finaliza pe 27 august.

DUMINICA A 8-A DUPĂ RUSALII Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 8-a după Rusalii sau a Înmulțirii pâinilor. Cu acest prilej, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța. Apoi, de la ora 19.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la biserica „Sf. Filofteea” din zona Billa, Constanța. Totodată, va fi adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului Prodromița de la mănăstirea „Prodromița” din Hârșova.



Ştiri recomandate

12