Se caută profesori care să predea limba română la Pisa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prin Institutul Limbii Române

Se caută profesori care să predea limba română la Pisa

Educație 05 Noiembrie 2015 / 16:11 543 accesări

Dacă ești cadru didactic, dar îți dorești să faci o schimbare în carieră, ai putea să candidezi pentru un post de lector de limba română la Universitatea din Pisa, post scos la concurs de Institutul Limbii Române. Instituția recrutează candidați din mediul universitar pentru a ocupa postul pe o perioadă determinată de maximum 36 de luni, cu condiția obținerii anual a aprobării de continuare a activității din partea Institutului și a universității străine partenere. Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să fie cadre didactice cu minimum 2 ani vechime la catedră, titulari într-o instituție românească acreditată și să aibă un profil cu precădere lingvistic. Constituie un avantaj experiența profesională în predarea limbii române studenților străini și experiența în cercetarea lingvistică. Doritorii își pot depune dosarele până pe 4 decembrie, iar până pe 9 decembrie vor participa la prima probă a concursului. Pe 16 decembrie este programat interviul, iar rezultatele vor fi afișate pe 18 decembrie, pe site-ul www.ilr.ro. De altfel, informații complete despre înscrierea și susținerea probelor de concurs pot fi găsite pe același site. Printre documentele necesare la înscriere, cadrele didactice care vor să obțină postul de lector de limba română trebuie să depună un proiect de activitate didactică pentru un ciclu complet de studii de 3 ani, în limba română şi în limba italiană, și două recomandări în limba română, cu traducere în limba italiană, din care cel puţin una să fie din partea unui reprezentant al instituţiei/unităţii de învăţământ în care candidatul este titular. Metodologia privind recrutarea şi selecţia lectorilor este disponibilă accesând pagina web www.ilr.ro., la secţiunea Legislaţie. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Institutului Limbii Române, la telefon 021/3110631 sau prin e-mail lectorate@ilr.ro.



12