Surpriză produsă de Marius Copil la Sofia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul ATP

Surpriză produsă de Marius Copil la Sofia

Sport 02 Februarie 2016 / 18:57 439 accesări
Marius Copil a bifat deja la Sofia cel mai bun rezultat din acest start de sezon

Marius Copil a bifat deja la Sofia cel mai bun rezultat din acest start de sezon

Tenismanul Marius Copil, aflat pe locul 214 în clasamentul ATP, s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului de la Sofia, dotat cu premii în valoare totală de 463.520 de euro. Venit din calificări, sportivul în vârstă de 25 de ani a produs o mare surpriză, învingându-l în runda inaugurală pe Hyeon Chung (Coreea de Sud, locul 56 ATP), cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră și un minut. Asiaticul, care a pierdut în turul întâi și la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, unde a dat piept cu liderul ierarhiei mondiale, sârbul Novak Djokovic, nu și-a creat nici măcar o oportunitate de a câștiga pe serviciul adversarului. În schimb, românul, care și-a trecut în cont șase ași, a reușit trei break-uri. Mai mult, în cele trei partide susținute la Sofia, Copil nu a pierdut nici măcar un set. În faza următoare a competiției, Copil îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre Evgeny Donskoy (Rusia, locul 84 ATP) și Adrian Mannarino (Franța, locul 49), cap de serie nr. 8. Prin prezența în turul secund, Copil și-a asigurat un cec în valoare de 7.900 de euro și 32 de puncte ATP.

Citește și:

Tecău a coborât un loc în ierarhia ATP de dublu

Primul trofeu pentru Sorana Cârstea după o pauză de cinci ani

Horia Tecău, învins în finala de dublu mixt la Australian Open

Taguri articol


12