„Temeiuri” artistice, oglindite la Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Temeiuri” artistice, oglindite la Marea Neagră

Cultură 16 Iulie 2016 / 19:33 771 accesări

Până pe 1 august, iubitorii de frumos de la Marea Neagră sunt așteptați la Art Gallery Constanța, din incinta Tomis Mall, pentru a lua pulsul picturii contemporane, așa cum transpare el din lucrările de pictură realizate în cadrul Salonului Național al Artelor - „Temeiuri”, ediția a IX-a, cu tema „Oglindire și transfigurare”. În expoziție pot fi văzute și lucrări semnate de artiștii plastici constănțeni Daniela Țurcanu și Gheorghe Caruțiu. Vernisajul a fost susținut, sâmbătă seară, de pictorița Daniela Țurcanu, prezentă în expoziție cu două lucrări debordând de culoare, realizate la Vama Veche, și de sculptorul Ioan Ladea. „Acest Salon care, anul acesta, are ca tematică oglindirea este foarte generos prin abundența artiștilor care au lucrat pe această temă ce deschide posibilități infinite”, a spus prof. univ. dr. Daniela Țurcanu

Creațiile, realizate de artiști din întreaga țară, au fost expuse în luna mai la Parlamentul României, în Sala „Constantin Brâncuși”.

Vom reveni cu amănunte.

Citește și:

„Rezonanțe” la Palatul Parlamentului, cu Daniela Țurcanu și Gheorghe Caruțiu

Salonul Naţional al Artelor, la Constanța



12