Vreme capricioasă în weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Vreme capricioasă în weekend

Vremea 21 Aprilie 2016 / 14:57 891 accesări

Vremea va rămâne capricioasă și în zilele următoare în sud-estul țării, când vor fi variații de temperatură, spun meteorologii de la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea. Vineri, 22 aprilie, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare după-amiaza, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 km/h, pe litoral şi în Deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 22 de grade Celsius, mai coborâte în Deltă până la 14 grade C, iar cele minime între 8 şi 11 grade C. Sâmbătă, 23 aprilie, vremea va fi normală termic, cu cerul temporar noros. Spre seară şi noaptea, vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 21 de grade C, mai coborâte în Deltă până la 14 grade C, iar cele minime între 8 şi 11 grade C. Duminică, 24 aprilie, vremea va fi în general instabilă şi se va răci uşor. Cerul va fi temporar noros şi local vor fi averse şi descărcări electrice, mai ales după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 19 grade C, iar cele minime între 9 şi 11 grade C. Luni, 25 aprilie, vremea se menţine în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor fi averse şi posibil descărcări electrice, în special după-amiaza şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 17 grade C, iar cele minime între 6 şi 10 grade C.



12