100 de copii din Mereni şi Cobadin au descoperit viaţa din adîncuri, la Acvariu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu sprijinul CJC

100 de copii din Mereni şi Cobadin au descoperit viaţa din adîncuri, la Acvariu

Administrație 13 Iulie 2007 / 00:00 605 accesări

Prin intermediul programului ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat la începutul săptămînii trecute, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) le-a oferit ieri copiilor din comunele Mereni şi Cobadin ocazia de a participa la o excursie în municipiul Constanţa. Însoţiţi de cadre didactice, copiii au vizitat Acvariul, Delfinariul, micro-rezervaţia, expoziţia de păsări exotice şi Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, parcul Aqua Magic şi circul Praga. Iniţiativa CJC a fost primită cu mare entuziasm de către cei peste 100 de copii din cele două comune, mai ales că mulţi dintre ei nu au mai avut pînă acum ocazia să viziteze vreunul dintre aceste obiective. “Copiii sînt foarte încîntaţi de această excursie, mai ales pentru faptul că mulţi dintre ei nu au văzut pînă acum nici marea şi nici măcar un oraş. Mai mult, ei acum au ocazia să vadă pe viu vietăţile pe care pînă acum le vedeau doar la orele de biologie sau la televizor. Mulţi dintre ei nici măcar nu îndrăznesc să viseze să meargă într-un parc de distracţii sau la un spectacol de circ“, a declarat Florica Chiriac, învăţătoare la şcoala generală din Mereni. Cu toate că nu au posibilităţi materiale, unii copii au mai avut ocazia să viziteze unele obiective turistice incluse în programul CJC, de fiecare dată însă, cu aceeaşi plăcere. “Aceasta este o ocazie bună pentru cei dintre noi care nu au mai avut ocazia să meargă în astfel de locuri. Eu am mai vizitat Acvariul, dar îmi dau seama că data trecută nu am fost foarte atentă, pentru că văd lucruri foarte frumoase, pe care atunci nu le-am văzut. Mi-au plăcut foarte mult pisicile de mare şi în general, peştii mari“, a spus Uncioiu Simina Mirela, de 14 ani, din Mereni. Vizita la Acvariu şi Planetariu i-a încîntat foarte mult şi pe copiii din Cobadin, nerăbdători să vadă variatele specii de peşti de la Acvariu “Mi-au plăcut mult broaştele ţestoase de la Acvariu. Pînă acum, eu am fost la teatru de păpuşi, dar îmi doream mult să merg la circ“, a spus Ana Alexandra Dobrin, de 7 ani, din Cobadin.



12