13 decembrie ar putea fi sărbătoarea oficială a tătarilor din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

13 decembrie ar putea fi sărbătoarea oficială a tătarilor din România

Politică 15 Septembrie 2006 / 00:00 843 accesări

Senatorii au aprobat, miercuri, cu 36 de voturi pentru, 30 împotrivă şi o abţinere, proiectul legislativ al deputatului UDTTMR, Amet Aledin, privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a tătarilor din România. Proiectul a fost iniţiat în urmă cu şase luni, iar potrivit deputatului, are şanse de 90% să fie adoptat şi de Camera Deputaţilor. “Cred că va fi adoptat. În curînd va ajunge şi la Comisiile de Cultură şi la cea pentru Drepturile Omului, unde mai mult ca sigur va primi un aviz pozitiv. Noi organizăm oricum acţiuni în această zi, dar ne-am propus să o şi legalizăm“, a declarat Aledin. De la începerea noii sesiuni parlamentare, deputatul constănţean a susţinut două declaraţii politice, cu privire la relaţiile politice româno-turce, precum şi la importanţa aderării României la UE. Aledin a afirmat că a făcut şi două interpelări, adresate lui Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor, şi ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Radu Berceanu. “Temele abordate se referă la situaţia geamiei din oraşul Isaccea (judeţul Tulcea) şi la o posibilă rezolvare a problemei drumului rutier Constanţa Mangalia, drum extrem de aglomerat, mai ales în perioada sezonului estival“, a mai spus Amet Aledin.



12