1.500 de persoane la concertul anivesar „Phoenix”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

1.500 de persoane la concertul anivesar „Phoenix”

Monden 21 Noiembrie 2007 / 00:00 588 accesări

Legendara trupă „Phoenix” a susţinut, luni seară, la Teatrul Naţional din capitală, în faţa unui public de peste 1.500 de persoane, un concert extraordinar, prilejuit de împlinirea a 45 de ani de activitate.

Mircea Baniciu a fost marele… absent al concertului aniversar. Artistul a cîntat în formaţie din 1970 pînă în 1977 şi apoi, după revenirea trupei „Phoenix” în România, între 1990 şi 1992 şi din 2001 pînă în 2007, dar a lipsit de la spectacol din pricina unor neînţelegeri cu formaţia.

Printre cei invitaţi pe scenă s-au numărat Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş. Spectacolul a fost deschis cu prima piesă a formaţiei, un cîntec de dragoste din 1964, „Ştiu că mă iubeşti şi tu”, cîntat de Covaci şi Florin (Moni) Bordeianu, primul solist „Phoenix”. Concertul, care a durat aprox. două ore, s-a încheiat cu balada haiducească „Andrii Popa”, care a ridicat sala în picioare.

Concertul a fost o călătorie prin diferitele perioade ale creaţiei Phoenix. „Dintre cele 300 de compoziţii ale noastre, doar două sînt cîntece de dragoste”, a declarat Covaci, subliniid că formaţia, care, în 1974, a fost interzisă de regimul comunist, a fost mereu „blestemată să lupte”, de aceea, cîntecele lor au un mesaj special. Formaţia a primit, la finalul concertului, „Discul de aur”, deoarece ultimul lor album, „Baba Novak”, s-a vîndut în 10.000 de exemplare, într-un timp record.

Banii oţinuţi în urma spectacolului vor fi folosiţi pentru a crea o bursă pentru ingineri de sunet, care să beneficieze de educaţie în străinătate. Doar 1.000 de bilete s-au pus în vînzare pentru acest eveniment, 500 fiind invitaţii. Preţul biletelor a fost între 100 şi 200 de euro.



12