20.000 de vizitatori în nocturnă, la muzeele constănţene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Asaltul” iubitorilor de artă şi cultură

20.000 de vizitatori în nocturnă, la muzeele constănţene

Eveniment 19 Mai 2014 / 00:00 989 accesări

DE NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR Mii de oameni, localnici, dar şi turişti, au împânzit străzile Constanţei, sâmbătă seară, pentru a vizita gratuit muzeele oraşului, într-un tur nocturn, cu ocazia evenimentului intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor, ajuns la cea de-a zecea ediţie. La porţile Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie (MINAC), Muzeului de Artă, Muzeului Marinei Române (MMR) şi Planetariului, iubitori de artă şi cultură de toate vârstele s-au aşezat la rând, răbdători, pentru a beneficia de atractiva ofertă a celor cinci instituţii.

Programele muzeelor, care au oferit acces liber în incinta lor, au stârnit curiozitatea a mii de oameni de toate vârstele. Chiar dacă vizita constănţenilor s-a desfăşurat în viteză, cei mai mulţi neavând timp suficient să aprofundeze valorile muzeale, aceştia s-au arătat curioşi şi entuziaşti, admirând lucrările şi artefactele prezentate în cadrul expoziţiilor permanente sau temporare.

SCENE DE LUPTĂ ÎNTRE DACI ŞI ROMANI Conform datelor declarate de directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea, sâmbătă, în intervalul orar 20.00 - 24.00, peste 7.800 de oameni au vizitat muzeul. Pe treptele instituţiei, chiar la intrare, artistul Walter Ghicolescu a întâmpinat publicul, întreţinând atmosfera printr-un concert folk. La ora 21.30, în faţa muzeului din Piaţa Ovidiu a avut loc o reconstituire a unei scene de luptă dintre daci şi romani, mulţi dintre cei prezenţi dorind să se fotografieze alături de vitejii din antichitate.

MUZEUL MARINEI A PRIMIT PESTE 6.500 DE OASPEŢI Muzeul Marinei Române a fost deschis publicului de la ora 20.00 şi până la ora 2.00 şi a avut peste 6.500 de vizitatori, conform muzeografului dr. Andreea Croitoru. MMR a oferit, în deschidere, un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, care a durat mai bine de o oră, urmat de un spectacol oferit de ansamblurile artistice ale Cercului Militar Constanţa. Pe lângă posibilitatea vizitării gratuite a expoziţiei permanente, constănţenii au avut ocazia de a vizita două expoziţii temporare: una despre evoluţia armelor în armata României şi alta dedicată paraşutismului militar. Cele două expoziţii au avut mare succes, cu atât mai mult cu cât la standul paraşutismului militar s-a aflat un veteran paraşutist, care a oferit cu mare plăcere explicaţii publicului. „De-a lungul timpului, salturile cu paraşuta au evoluat de la avioane până la paraşuta propriu-zisă. Ultima, cea din dotare, este paraşuta BG-7M, după numele celui care a omologat-o şi a construit-o, Grigore Baştan”, a povestit fostul paraşutist al Unităţii Militare Buzău, Titus Răileanu.

„ÎNTR-O NOAPTE DE MAI...” Muzeul de Artă a fost luat cu asalt încă de la ora 17.00, până la miezul nopţii nu mai puţin de 2.100 de oameni trecând pragul instituţiei, după cum ne-a declarat directorul muzeului, dr. Doina Păuleanu. Muzeul a găzduit, în jurul orei 21.30, un Concert vocal, intitulat „Într-o noapte de mai...”, susţinut de studenţii de la Facultatea de Artă a Universităţii „Ovidius”, Secţia Canto, coordonaţi de către prof. univ. dr. Florenţa Nicoleta Marinescu.

„Cei care au dorit să asculte muzica s-au oprit, cei care au fost interesaţi doar de lucrările de artă şi-au văzut de drum. A fost o atmosferă foarte interesantă, o atmosferă de emulaţie, aş spune, pe care nu o întâlneşti uşor, în materie de muzee”, a spus Doina Păuleanu.

DEMONSTRAŢII ŞI OBSERVAŢII ASTRONOMICE Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a fost gazda a peste 4.000 de vizitatori nocturni, de la ora 21.00 şi până dimineaţa, aşa cum a declarat muzeograful Planetariului, Constanţa Diamandi. În cadrul nopţii speciale, s-au organizat demonstraţii şi s-au instrumentat observaţii astronomice, cu aparatura din dotarea Observatorului. Totodată, Asociaţia Culturală „Noua Acropolă” a prezentat două filme documentare, unul despre frumuseţea cosmosului şi unul despre mitul lui Heracle şi probele vieţii, având ca abordare filosofică teme de ştiinţă şi de mitologie greacă.

„VÂNĂTOAREA DE COMORI” Pe de altă parte, Muzeul de Artă Populară a marcat, ieri, Ziua Internaţională a Muzeelor, aici fiind prezenţi peste o sută de vizitatori, majoritatea părinţi si copii. Instituţia a organizat, în colaborare cu Asociaţia pentru Promovarea Educaţiei Creativ-Ecologice şi Abilităţilor Inovative „Creative+”, „Vânătoarea de comori“ în muzeu, o competiţie destinată tuturor copiilor dornici de aventură.

La eveniment au participat 30 de copii, care au căutat entuziaşti indicii şi au executat paşi către comoară.

Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, fiind pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, celebrată întotdeauna pe 18 mai. Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc, anual, evenimentul.



12