200.000 de proceduri de achiziţie publică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Estimare pentru 2008

200.000 de proceduri de achiziţie publică

Administrație 27 Martie 2008 / 00:00 907 accesări

Autorităţile publice din România ar putea încheia, anul acesta, un număr de aprox. 200.000 proceduri de achiziţie publică, în creştere cu peste 15% faţă de 2007, a arătat, ieri, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Marius Gogescu. În 2007, în România au fost încheiate 168.000 de proceduri de achiziţie publică, dintre care 20.000 au fost achiziţii publice deschise. „În primele două luni ale anului 2008 au fost efectuate circa 4.500 anunţuri de achiziţie publică. România are o dinamică extraordinară în privinţa achiziţiilor publice”, a explicat Gogescu. La rîndul său, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a arătat că achiziţiile publice deţin un procent de 15% din Produsul Intern Brut (PIB), iar procentul acestora va creşte, odată cu necesitatea de a face tot mai multe investiţii. Numai în sănătate şi educaţie, majoritatea investiţiilor s-au făcut prin proceduri de achiziţie publică. Achiziţiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităţilor, organizare, publicitate şi de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizaţiile care sînt finanţate total sau parţial de bugete publice (europene, naţionale, centrale sau locale, donori internaţionali). Acest sector economic este estimat de către Comisia Europeană la circa 16,5% din PIB.



12