50 de avocați construiesc case pentru opt familii din Cumpăna

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

50 de avocați construiesc case pentru opt familii din Cumpăna

Administrație 09 August 2016 / 19:42 485 accesări

Opt familii din comuna Cumpăna care au nevoie disperată de o casă își vor vedea visul cu ochii. De curând, Asociația „Habitat for Humanity“, în colaborare cu o reputată firmă de avocatură, a început să construiască locuințe pentru opt familii care nu au casă. Nu mai puțin de 50 de avocați lucrează, ca voluntari, până în 11 august, la ridicarea clădirilor. Potrivit reprezentanților „Habitat for Humanity“, una dintre familiile pe care echipa de avocați le ajută este cea a lui Sorin Luzinschi. Sorin are 36 de ani și lucrează ca docher. Cea mai mare dorință a sa este să le ofere soției lui, Dana, și fiicei sale de cinci ani, Ioana, o casă sănătoasă și sigură. „Stăm de mulți ani în apartamentul părinților mei. Ei sunt plecați la muncă în Italia. Cu noi este și bunica paralizată a soției mele. Aceasta e șansa noastră să avem o casă a noastră”, spune Sorin Luzinschi. Casele sunt construite în sistem cvadruplex, pe structură de cărămidă. Nu este pentru prima dată când „Habitat for Humanity“ construiește locuințe pentru familiile din Cumpăna care au nevoie de un adăpost. Primele case realizate cu ajutorul acestei organizații au fost ridicate în urmă cu zece ani, iar de atunci au mai fost amenajate și alte locuințe în Cumpăna.



12