61.500 de nou-născuţi, vaccinaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

61.500 de nou-născuţi, vaccinaţi

Sănătate 06 August 2010 / 00:00 370 accesări

Peste 61.500 de nou-născuţi au fost vaccinaţi anti-tuberculoză, de la începutul lunii iulie, dată la care s-a reluat vaccinarea BCG, şi până în prezent. Ministerul Sănătăţii (MS) a asigurat, astfel, aproape în totalitate recuperarea la vaccinare a nou-născuţilor din perioada februarie – iunie 2010. De asemenea, s-a realizat, fără disfuncţionalităţi, vaccinarea tuturor nou-născuţilor, la zi, aşa cum este prevăzut în Programul Naţional de Imunizări. Cele mai multe vaccinări au fost realizate în maternităţi şi spitale, peste 21.600, dar şi în centrele de vaccinare organizate de către direcţiile de sănătate publică, 20.710 vaccinări. În cabinetele medicilor de familie au fost realizate 19 253 de imunizări. Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a tuberculozei şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al MS şi este gratuit. „Deoarece producătorul român de vaccin BCG, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino nu a mai primit autorizaţie de producţie pentru acest an, la propunerea ministrului Sănătăţii Attila Cseke, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru achiziţionarea unui million de doze de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizaţie interguvernamentală internaţională constituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite”, spun reprezentanţii MS. Bugetul alocat pentru achiziţia dozelor de vaccin a fost de 81.732,50 dolari.



12