96 de inspectori OPC vor asigura funcţionarea Comandamentului Litoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

96 de inspectori OPC vor asigura funcţionarea Comandamentului Litoral

Politică 05 Iunie 2007 / 00:00 715 accesări

La fel ca în fiecare vară, şi anul acesta va fi instituit Comandamentul Litoral 2007, iar reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor vor asigura funcţionarea acestui organism. Astfel, 96 de inspectori vor avea drept obiectiv supravegherea serviciilor şi produselor, modul în care sînt respectate prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor, primirea şi rezolvarea rapidă a reclamaţiilor. De asemenea, în perioada 1 iulie - 31 august 2007, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va trebui să asigure informarea consumatorii, precum şi consilierea operatorilor economici. În vederea desfăşurării în bune condiţii a sezonului estival, Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a început din luna aceasta, o serie de acţiuni de prevenire şi monitorizare pentru a stabili stadiului de pregătire a operatorilor economici.

ANPC îşi va extinde în acest an structura Comandamentului şi în Delta Dunării printr-un număr de trei noi locuri respectiv Tulcea, Sulina şi Murighiol. Totodată, pentru buna desfăşurare a activităţii Comandamentului 2007, pe litoral se vor înfiinţa patru centre: Constanţa (sediu central), Mamaia (Mamaia şi Năvodari), Neptun (Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) şi Costineşti (Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, 23 August, Techirghiol). Programul de lucru, inclusiv pentru locurile situate în Delta Dunării va fi între orele 10:00 - 20:00, de luni pînă sîmbătă, iar în vederea preluării de sesizări şi reclamaţii ale consumatorilor în zilele de duminică, sediile vor fi deschise între 10:00 - 16:00. De asemenea, inspectorii ANPC îşi vor coordona acţiunile de control cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei, Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, ANSVSA, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Jandarmeriei Române, precum şi ai Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Controalele vor viza unităţile fast-food, restaurantele, modul de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare în staţiunile turistice (comerţ ambulant), barurile de pe plajă, comercializarea produselor alimentare în magazinele cu profil alimentar de pe litoral, unităţile de alimentaţie publică, în afara structurilor de primire turistică, articole de încăţăminte şi produse textile.



12