A început sezonul premiilor Nobel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început sezonul premiilor Nobel

Monden 03 Octombrie 2006 / 00:00 753 accesări

Tradiţionalul sezon al premiilor Nobel a început, ieri, la Stockholm şi se va încheia pe data de 13 octombrie, odată cu anunţarea premiului pentru Pace. Personalităţile din lumea ştiinţei au fost primele anunţate, luni fiind decernat premiul pentru Medicină şi Psihologie. Doi cercetători americani au intrat în posesia sa, Andrew Fire şi Craig Mello, pentru că au descoperit metoda de a anihila genele care pot declanşa boli degenerative. Institutul Karolinska din Stockholm le-a acordat Premiul Nobel pentru descoperirea modului de inactivare a genei de interferenţă din ARN-ul dublu catenar (acid ribonucleic). Această descoperire ar putea conduce la eradicarea acestor teribile maladii.

Marţi va fi atribuit premiul pentru Fizică, iar miercuri va fi decernat cel pentru Chimie. Premiul Nobel pentru Economie va fi decernat luni, 9 octombrie. Data premiului Nobel pentru Literatură nu a fost încă fixată, dar se ştie că, de obicei, este decernat într-o zi de joi, în consecinţă ori pe 5 ori pe 12 octombrie.

Ultimul decernat este Premiul Nobel pentru Pace, singurul atribuit de Norvegia conform dorinţelor exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii Alfred Nobel, pe data de 13 octombrie. Favoritul acestei ediţii este fostul preşedinte finlandez Martti Ahtisaari. Au fost totuşi nominalizate 191 de personalităţi şi organizaţii, faţă de 199 în 2005. Martti Ahtisaari, preşedintele Finlandei în perioada 1994 - 2000, este mediator în cadrul mai multor procese pentru pace. A prezidat negocierile care au început în august 2005 în Indonezia asupra acordurilor de pace între Guvern şi rebelii din provincia Aceh. Aceste acorduri au pus capăt celor 30 de ani de conflicte, în urma cărora au murit circa 15.000 de oameni. În 2005, premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică şi directorului său, egipteanul Mohamed ElBaradei, pentru rolul lor împotriva proliferării armelor nucleare.



12