A murit strivit de zidul unei fabrici părăsite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedie la Ovidiu!

A murit strivit de zidul unei fabrici părăsite

Eveniment 20 Iulie 2015 / 00:00 799 accesări

Un bărbat de 33 de ani a avut parte, sâmbătă, de o moarte cumplită, după ce peretele unei clădiri dezafectate s-a prăbușit peste el. Oamenii legii spun că victima și un amic de-al său scoteau cărămizi din fabrica părăsită de la marginea orașului Ovidiu. La un moment dat, zidurile s-au prăbușit, iar un planșeu a căzut peste localnicul de 33 de ani. Disperat, prietenul său, care a scăpat teafăr din incident, a pus mâna pe telefon și a apelat linia unică 112, cerând ajutorul autorităților. Pompierii, medicii SMURD, polițiștii, dar și reprezentanții Primăriei Ovidiu au sosit la fața locului. Autoritățile au pornit dificila misiune de a scoate victima de sub dărâmături. "Planșeul respectiv este foarte greu, așa că am chemat o macara în zonă pentru a ne ajuta să-l ridicăm. Au venit aici și polițiștii, care urmează să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate și cum a fost posibil incidentul", a declarat primarul orașului Ovidiu, George Scupra.

INTERVENȚIE DIFICILĂ Într-un final, pompierii au reușit să scoată trupul victimei de sub zid. "A fost necesar să utilizăm un motostivuitor pentru a muta plăcile din beton și a avea acces la persoana prinsă dedesubt. Din câte știm, bărbatul spărgea un stâlp din cărămizi care ar fi susținut clădirea de două etaje", a spus plt. Flavius Stamate, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", șeful echipajului de descarcerare care a sosit la locul tragediei. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul localnicului. Rudele victimei au aflat despre nenorocirea petrecută și au venit în zonă. "Am fost sunat de o persoană care m-a anunțat că un zid a căzut peste fratele meu. Când am ajuns, mi-au spus că este mort. Eu nu pot să nu mă întreb al cui este locul acesta și de ce nu exista pază aici", a declarat fratele victimei. Autoritățile au demarat cercetările pentru a stabili cum a fost posibilă nenorocirea. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei.

Taguri articol


12