Academia Hagi 2000 a ratat calificarea în finală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Turneu semifinal juniori D: ACADEMIA HAGI - SPORTUL STUDENŢESC BUCUREŞTI 0-0 (3-4 după 7m)

Academia Hagi 2000 a ratat calificarea în finală

Sport 03 Iunie 2013 / 00:00 532 accesări

După medalia de bronz cucerită în 2010 şi titlurile naţionale din 2011 şi 2012 la juniori D, puştii Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” sperau că pot aduce şi în acest an, la Constanţa, o nouă medalie la această categorie de vârstă (jucători născuţi după 1 ianuarie 2000). Chiar dacă au început perfect turneul final organizat la Ovidiu, învingând cu 3-0 pe CSMS Iaşi, jucătorii pregătiţi de Doru Carali nu au mai continuat la fel de bine. Sâmbătă, în a doua partidă, Academia Hagi a cedat cu 0-2 în meciul cu Oţelul Galaţi, pentru ca duminică să piardă după executarea loviturilor de la 11 m jocul susţinut împotriva Sportului Studenţesc Bucureşti. Pe o ploaie măruntă şi un teren îmbibat cu apă, constănţenii au încercat să-şi apropie cele trei puncte care le-ar fi oferit prima şansă la calificare. Au şi ratat două situaţii bune de a marca în prima repriză, însă treptat nu au mai găsit drumul spre poarta adversă, iar după terminarea timpului regulamentar scorul a fost egal, 0-0. Au urmat loviturile de departajare, unde Sportul s-a impus cu 4-3 deşi a ratat prima execuţie. Pentru Academia Hagi au evoluat: Popa - Petrică, Leca, Ianuşi, Podoreanu - Gherghiceanu, Oană (49 Calu), Onişa (36 Bandula) - Sabangeanu, Halep, Gîndac (40 Cheng). La loviturile de la 11 m, pentru Academia Hagi au marcat Halep, Sabangeanu şi Calu. Au ratat Gherghiceanu şi Bandula.

Într-o altă partidă disputată ieri, Oţelul Galaţi - CSMS Iaşi 3-0. Sâmbătă, Sportul Studenţesc Bucureşti a învins, cu 6-3, pe AFC Odorheiu Secuiesc. Clasament: 1. Sportul Studenţesc 8p, 2. Oţelul Galaţi 6p, 3. Academia Hagi 4p, 4. CSMS Iaşi 3p (golaveraj: 4-6), 5. AFC Odorheiu Secuiesc 3p (6-11).

ULTIMA ETAPĂ. Astăzi au loc ultimele partide: Sportul Studenţesc Bucureşti - CSMS Iaşi (ora 17.00) şi AFC Odorheiu Secuiesc - Academia Hagi (ora 18.30). Oţelul Galaţi stă. Câştigătoarea turneului semifinal va obţinea calificarea în finala CN, programată pe 9 iunie, de la ora 20.00, la Centrul Tehnic FRF de la Buftea.



12