Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, la Facultatea de Medicină Dentară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, la Facultatea de Medicină Dentară

Cultură 20 Mai 2006 / 00:00 2583 accesări

Medicii stomatologi constănţeni renunţă, de două ori pe lună, la instrumentarul medical şi se întîlnesc pentru a participa la cenaclul dentiştilor şi farmaciştilor. Medicii asistă la serate în care colegii lor îşi prezintă creaţiile poetice şi, de asemenea, la fiecare întîlnire participă un invitat de seamă din lumea medicală. Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii "Ovidius" l-a avut ca oaspete, ieri, la cea de-a doua întrunire din această lună, pe academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici. Acesta şi-a lansat în Aula Magna a Universităţii "Ovidius" ultima apariţie editorială: "Antropogeneza. Geneza culturală". "Este o carte album formată din două volume. Poate fi utilizată ca un curs pentru cei care studiază această ştiinţă", a declarat prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, decanul de vîrstă al Academiei Române şi preşedintele onorific al Institutului Român de Antropologie.

Academicianul a declarat că această vizită înseamnă mult pentru el, deoarece a susţinut, timp de ani de zile, înfiinţarea unei Facultăţi de Medicină la Constanţa, vis care a fost realizat. Cei care au asistat la prelegerea ţinută de acad. Bălăceanu-Stolnici susţin că au fost emoţionaţi şi intimidaţi de prezenţa acestuia printre ei. "Este o mare onoare pentru Facultatea de Medicină Dentară să îl primească pe academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici. Lucrarea sa va servi intereselor medicilor masteranzi care vor să afle mai multe despre ştiinţa care studiază raportul omului cu mediul social", a declarat decanul Facultăţii de Medicină Dentară, prof. univ. dr. Corneliu Amariei. Academicianul Bălăceanu Stolnici va ţine în această dimineaţă o prelegere împreună cu prof. univ. dr. Corneliu Amariei, studenţilor din cadrul Facultăţii de Medicină.

Taguri articol


12