Acordul dintre Asia și Africa nu-l îngrijorează pe Infantino

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Alegerile pentru președinție

Acordul dintre Asia și Africa nu-l îngrijorează pe Infantino

Sport 27 Ianuarie 2016 / 17:33 469 accesări
Alejandro Dominguez, noul conducător al CONMEBOL, îl va susține pe Gianni Infantino la alegerile pentru postul de președinte al FIFA

Alejandro Dominguez, noul conducător al CONMEBOL, îl va susține pe Gianni Infantino la alegerile pentru postul de președinte al FIFA

Elvețianul Gianni Infantino, secretarul general al UEFA, a minimalizat importanța acordului încheiat între Confederațiile fotbalistice din Asia și Africa, care ar părea să-l avantajeze pe principalul său adversar în cursa pentru președinția FIFA, șeicul Salman din Bahrain. Vineri, la Kigali (Rwanda), a fost parafată o convenție de cooperare între Confederația Asiatică de Fotbal (AFC), condusă de șeicul Salman, și Confederația Africană de Fotbal (CAF), care îl are în frunte pe camerunezul Issa Hayatou, actualul președinte interimar al FIFA. Cele două organizații dețin împreună 100 dintre cele 209 voturi în Congresul FIFA care îl va alege pe succesorul lui Joseph Blatter, la scrutinul din 26 februarie, de la Zurich.

„Și noi avem un acord între UEFA și Confederația africană, de doi ani. Există de asemenea, tot de doi ani, un acord cu Confederația asiatică. Eu cred că aceste acorduri și campania prezidențială reprezintă două lucruri complet diferite. Am călătorit foarte mult în aceste ultime săptămâni și aceste ultime luni în Africa, în Asia și în America, iar eu sunt foarte încrezător”, a precizat Gianni Infantino.

AMERICA DE SUD VOTEAZĂ CU INFANTINO

În cadrul Congresului Extraordinar al Confederației Sud-Americane de Fotbal (CONMEBOL), noul președinte ales, Alejandro Dominguez, nu a dezvăluit numele candidatului pe care îl va susține organizația sa, dar a asigurat că țările din America de Sud vor vota în bloc. În culise se vorbește că toate cele 10 federații de pe continentul sud-american îl vor susține pe Infantino, după retragerea din cursă a francezului Michel Platini, președintele UEFA, suspendat opt ani de către Comisia de Etică a FIFA, oficializarea sprijinului acordat elvețianului urmând să fie făcută cât de curând. Infantino a salutat de altfel numirea paraguayanului Alejandro Dominguez, care reprezintă, în opinia sa, garanția unei noi forme de conducere, mai transparentă, a CONMEBOL și care „va scrie o nouă pagină” în fotbalul sud-american, afectat serios de scandalul de corupție din cadrul FIFA, declanșat de ancheta justiției americane.

Alături de Infantino și de șeicul Salman, în cursa pentru președinția FIFA s-au mai înscris trei candidați: francezul Jerome Champagne (diplomat și fost secretar general al FIFA), sud-africanul Tokyo Sexwale (fost militant împotriva apartheidului, alături de Nelson Mandela) și prințul Ali al Iordaniei.

Citește și:

FIFA a confirmat candidaturile pentru alegerile din 26 februarie

Suspendări drastice pentru Blatter și Platini: opt ani interdicție de a activa în fotbal!



12