Adjunctul Poliției Române, nemulțumit de pedeapsa primită de Cioacă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adjunctul Poliției Române, nemulțumit de pedeapsa primită de Cioacă

Eveniment 24 Iunie 2014 / 00:00 535 accesări

Chestorul Viorel Vasile, adjunctul Poliţiei Române, a declarat ieri că, în opinia lui, Cristian Cioacă a primit o pedeapsă prea mică în raport cu atitudinea pe care a avut-o pe parcursul anchetei privind uciderea Elodiei Ghinescu. Ofiţer specializat în investigarea infracţiunilor de omor, chestorul Viorel Vasile a lucrat în urmă cu şapte ani, alături de procurorul Marius Iacob, la celebrul dosar "Elodia" şi a participat la prima şi singura audiere la care principalul suspect, Cristian Cioacă, a acceptat să răspundă la întrebări. Ulterior, Cioacă s-a prevalat de dreptul la tăcere. După condamnarea definitivă a lui Cioacă la 15 ani şi opt luni de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte, Viorel Vasile a declarat, într-un interviu realizat de Mediafax, că, din punctul său de vedere, condamnarea este „prea blândă din punctul de vedere al împrejurărilor în care s-a comis fapta, având în vedere atitudinea lui Cioacă, dar și faptul că acesta avea calitatea de poliţist“. Potrivit chestorului Vasile, o altă premieră pentru Justiţie este condamnarea acuzatului în lipsa cadavrului şi a unei mărturisiri a autorului. „Acest caz este, pentru Poliţia Română şi pentru Justiţie, singurul în care avem o condamnare definitivă, fără dubii, fără să avem nici cadavrul şi nici mărturisirea autorului“, a subliniat chestorul Viorel Vasile. „Judecând după urmele de sânge, în locuinţă a avut loc un conflict violent. În noaptea aceea, Cioacă a venit de la amantă, iar între el şi soţia lui a izbucnit un scandal în urma căruia s-a ajuns la moartea soţiei“, a afirmat adjunctul Poliţiei Române. Acesta a mai dezvăluit faptul că, pe parcursul anchetei, au fost dezgropate o mulţime de oseminte, despre care s-a crezut, iniţial, că sunt ale avocatei Elodia Ghinescu. Ancheta a costat statul român aproximativ 125.000 de euro.

Taguri articol


12