Al-Assad, pornit să elibereze „fiecare centimetru pătrat“ din Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al-Assad, pornit să elibereze „fiecare centimetru pătrat“ din Siria

Externe 09 Ianuarie 2017 / 13:53 365 accesări
Președintele sirian Bashar al-Assad:

Președintele sirian Bashar al-Assad: "Avem ca misiune constituțională eliberarea fiecărui centimetru pătrat din teritoriul sirian. Este indiscutabil"

Președintele sirian Bashar al-Assad s-a declarat hotărât să elibereze "fiecare centimetru pătrat din teritoriul" țării sale, susținând că are „legitimitatea și sprijinul popular” pentru a atinge aceste obiective, conform unui interviu apărut luni în media franceze și citat de AFP. "Avem legitimitatea să eliberăm orice zonă controlată de teroriști, indiferent cum se numesc. Indiferent dacă se numesc Statul Islamic sau Al-Nusra (ramura siriană a Al-Qaida - n.r.) sau se declară moderați sau chiar Căști Albastre (salvatori civili - n.r.), nu avem de-a face cu nume", a spus președintele sirian la postul privat de radio RTL.

Damascul califică drept „teroriști” toți opozanții regimului. În acest interviu, acordat de asemenea și postului de radio France Info și postului de televiziune LCP, președintele sirian a afirmat că regimul său este "pe calea victoriei", după recucerirea Alepului, al doilea oraș sirian, unde regimul a preluat în întregime controlul, după luni de asediu și bombardamente. "Avem ca misiune constituțională eliberarea fiecărui centimetru pătrat din teritoriul sirian. Este indiscutabil", a declarat Al-Assad.

Întrebat despre crimele de război de care este acuzat regimul de la Damasc (torturarea prizonierilor, lansarea de butoaie cu explozibil asupra civililor, bombardarea de spitale), președintele sirian a răspuns: "Dacă am fi făcut astfel de lucruri, nu am mai fi avut sprijin, nu aș mai fi președinte, guvernul nu ar mai fi în funcție. Am putut rezista în acest război pentru că avem sprijinul popular. Și nu poți avea sprijin popular dacă îți ucizi propriii cetățeni. Prin urmare, această poveste nu ține". Pe de altă parte, el a mai declarat că guvernul său este dispus să negocieze în legătură cu „orice” în cadrul discuțiilor de pace propuse a avea loc în Kazahstan, însă nu este clar deocamdată cine va reprezenta opoziția și nu a fost stabilită încă nicio dată, potrivit Reuters.

Al-Assad a spus totodată că acordul de pace intermediat de Turcia și Rusia, cel mai puternic aliat al său, înainte de negocieri este încălcat și că rolul armatei este să recupereze zona din apropiere de Damasc unde insurgenții controlează principala sursă de alimentare cu apă a capitalei.

Întrebat de asemenea dacă guvernul este dispus să discute poziția sa ca președinte, Al-Assad a declarat: "Da, dar poziția mea este legată de Constituție". "Dacă vor să discute acest punct, trebuie să discute Constituția", a precizat el.

Al-Assad a subliniat că orice chestiune constituțională trebuie supusă unui referendum și că poporul sirian este cel care își alege președintele.

Pornit de la o revoltă populară în martie 2011, reprimată în sânge, conflictul din Siria s-a militarizat și internaționalizat rapid și a făcut peste 310.000 de morți în aproape șase ani.

Taguri articol


12