Amînarea unor impozite pînă după alegeri reflectă situaţia incertă de pe scena politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amînarea unor impozite pînă după alegeri reflectă situaţia incertă de pe scena politică

Economie 10 Octombrie 2007 / 00:00 552 accesări

Amînarea aplicării unor impozite, pînă după alegerile programate pentru 2008, reflectă situaţia politică din România, iar bugetul aferent anului viitor ar fi trebuit să fie mai prudent şi să includă cu precădere cheltuieli care pot impulsiona creşterea economică pe termen lung, consideră analiştii. \"Pe de o parte, măsurile sugerate (n.r. - de amînare a impozitelor) nu conduc la lărgirea bazei de impozitare şi la creşterea veniturilor, iar pe de altă parte, presupun cheltuilei mai ridicate. Propunerile reflectă blocajul politic din România şi, în consecinţă, orizontul pe termen scurt al autorităţilor. Dacă vor fi puse în pratică, astfel de măsuri vor conduce la slăbirea politicilor publice\", a declarat Marko Mrsnik, analist în cadrul Standard&Poor\'s. Guvernul a revizuit, săptămîna trecută, Codul Fiscal, printre modificări numărîndu-se şi amînarea aplicării unor impozite, precum cel de 2% pentru veniturile obţinute din produsele agricole vîndute la centrele specializate, pînă în 2009 sau introducerea, pentru toate societăţile, a sistemului de plăţi anticipate efectuate trimestrial în contul impozitului pe profit anual.

Totodată, plafonul lunar privind venitul neimpozabil din pensii va fi majorat anul viitor la 1.000 de lei, de la 900 de lei în prezent. \"Ponderea veniturilor bugetare în PIB este scăzută, comparativ cu alte state din regiune, şi probabil că este nevoie de finanţarea adecvată a dezvoltării economice şi un nivel european pentru servicii publice\", a afirmat Kenneth Orchard, analist al Moody\'s. Întrebaţi despre proiectul de buget aferent anului viitor, cei doi analişti au arătat că autorităţile de la Bucureşti ar fi trebuit să fie mai prudente. \"Avînd în vedere dezechilibrele externe şi semnele de supraîncălzire a economiei, actuala politică fiscală expansionistă nu este potrivită şi este nevoie de o atitudine mai prudentă pentru păstrarea ratingului actual. Aceasta ar însemna reducerea substanţială a deficitului public şi, în acelaşi timp, reconsiderarea structurii cheltuielilor publice pentru a acorda prioritate celor care vor conduce la creştere pe termen lung\", a spus Mrsnik. Analistul Moody\'s atrage atenţia că economia României creşte rapid şi se află, probabil, aproape de nivelul maxim al ciclului economic. Proiectul de buget propus de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru acest an prevede o creştere a veniturilor la bugetul de stat cu 17,93%, la 68,2 miliarde de lei, în timp ce avansul cheltuielilor va fi de 13,3%, la 80,06 miliarde de lei. Limita maximă a deficitului bugetar din 2008 va fi de 11,86 miliarde de lei, echivalentul a 2,7% din PIB.



12