Șapte suspecți reținuți în cazul evaziunii de peste un milion de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șapte suspecți reținuți în cazul evaziunii de peste un milion de euro

Justiție 11 Septembrie 2014 / 00:00 885 accesări

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au reținut, marți noapte, șapte persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare infracțională specializată în fraudarea bugetului statului, formată din 12 cetățeni arabi și doi români, toți domiciliați în București. Ahmad Khadim Alobaidy, Al Sahou Faress, Alaboud Ayman, Kachkouch Bassam, Kachkouche Hassan, Mohamed Basam Waez şi Gabriela Roşca au fost prezentați, ieri, magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea la autoritatea vamală de acte falsificate și evaziune fiscală. Conform anchetatorilor, cei șapte au fost ridicați marți dimineață de la domiciliile lor, în urma descinderilor mascaților la locuințele membrilor rețelei, la sediile firmelor acestora, dar și la punctele de lucru ale societăților comerciale implicate în evaziunea fiscală. Perchezițiile au avut loc în București și în Ilfov, la 17 adrese la care polițiștii aveau informații că vor găsi dovezi împotriva suspecților. TAXE MAI MICI La finalul acțiunii, anchetatorii au ridicat mai multe acte privind operaţiunile comerciale derulate de membrii grupării, sisteme informatice, precum și sume de bani și documente emise de o societate de comisionariat vamal din Portul Constanţa Sud - Agigea. Oamenii legii spun că activitatea infracțională s-a derulat în cursul acestui an și a vizat importul unor mărfuri generale din China, în baza unor documente vamale false. Scopul infractorilor a fost acela de a reduce cuantumul taxelor vamale și TVA-ului. Indivizii au prejudiciat bugetul statului cu peste un milion de euro. „Membrii grupării sunt suspectaţi că au introdus în România, prin Portul Constanţa Sud - Agigea, folosind mai multe societăţi comerciale controlate de către aceştia, peste 150 de containere cu mărfuri generale din China, iar pentru efectuarea formalităţilor vamale de import au folosit, la autoritatea vamală competentă, facturi falsificate, în care valoarea mărfurilor era mult diminuată”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT Constanța. Procurorii au stabilit că marfa introdusă ilegal în țară a fost vândută, în general, în centrele comerciale din București și din județul Ilfov.



12