Șeful CCR, la bilanț: Legile sunt foarte proaste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șeful CCR, la bilanț: Legile sunt foarte proaste

Politică 01 Ianuarie 2015 / 00:00 615 accesări

Ne-am obişnuit în ultimii ani ca, atunci când politicienilor nu le convenea ceva, să auzim că o lege ce urma să fie implementată era neconstituţională. S-a apelat de atât de multe ori la Curtea Constituţională a României (CCR), încât acest for a ajuns să fie un arbitru în România. La final de 2014, la CCR s-a tras linie. Concluzia este una foarte proastă: Legile sunt prost croite de legiuitor ceea ce face ca spre Curte să vină un adevarat val de contestații și sesizări. ”Un an foarte complicat a fost 2014. Am avut peste 1.300 de sesizări.  Nu pot spune că au fost mai multe sau mai puține ca în 2013, ci mai complicate. Am dat peste 850 de decizii, iar alte 400 de sesizări sunt în lucru”, a declarat președintele Curții, Augustin Zegrean. Întrebat pe ce temă au fost cele mai multe decizii de neconstituționalitate, șeful CCR a indicat noile Coduri penale și restituri (Codul Penal și Codul de procedură penală): ”Peste 70 de decizii de admitere au fost pe Codul penal, Codul de procedură penală și restituire”, a indicat președintele CCR, care susține că, în cazul celor menționate mai sus, se vede lipsa dezbaterilor serioase și a aplicării metodei angajării răspunderii pentru trecerea prin Parlament. ”Șapte decizii favorabile au fost pe controlul apriori”, a indicat Augustin Zegrean.



12