Știri pe scurt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Știri pe scurt

Sport 31 Iulie 2015 / 00:00 728 accesări

Voleibaliștii tricolori înfruntă Slovenia

Astăzi, de la ora 18.00, și mâine, de la ora 17.00, la Craiova (ambele partide vor fi transmise în direct de Digi Sport 2), reprezentativa de volei masculin a României va întâlni echipa similară a Sloveniei, în cadrul etapei a 4-a a Grupei B a Ligii Europene. După dubla înfrângere din Turcia, de săptămâna trecută, voleibaliștii antrenați de Dănuț Pascu și Ovidiu Macarie speră să-și valorifice avantajul terenului propriu și să-și treacă în cont încă șase puncte în ierarhia grupei, cu toate că oaspeții sunt considerați favoriți. În clasament, Slovenia ocupă primul loc, cu 17 puncte, în timp ce formația noastră se află pe poziția a patra, cu șase puncte.

Cupa „Sport pentru Sănătate” la tenis de masă

Asociația „Sport pentru Sănătate“ (președinte Radu-Dan Andrei) a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, ediția din luna iulie a Cupei „Sport pentru Sănătate” la tenis de masă. La această competiție au participat 50 de iubitori ai tenisului de masă, împărțiți pe patru nivele de joc. Câștigători au fost Sorin Rosentzveig (Liga Expert - amatori avansați), Daniel Dănălache (Liga Master - amatori experimentați), Florin Nazare (Liga Challenge - amatori intermediari) și Ştefan Butnaru (Liga Starter - amatori începători). Următoarea ediție se va desfășura la 22 și 23 august.

Patricia Maria Ţig, în sferturi la Baku

Jucătoarea de tenis Patricia Maria Ţig, locul 154 WTA, a învins-o, ieri, cu scorul de 7-5, 6-4, pe sportiva ucraineană Olga Savciuk, locul 283 WTA, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Baku, care se dispută pe suprafaţă rapidă. Meciul dintre cele două jucătoare venite din calificări a durat o oră şi 18 minute. Ţig, care a împlinit luni, vârsta de 21 de ani, a ajuns astfel în premieră în sferturile de finală ale unui turneu WTA. Ea o va întâlni în această fază pe croata Donna Vekic, locul 140 WTA. Jucătoarea română şi-a asigurat, în urma participării pe tabloul principal al competiţiei din Azerbaidjan, un premiu de 6.175 de dolari şi 78 de puncte WTA. În schimb, la dublu, perechea Patricia Maria Ţig / Misa Eguchi (România /J aponia) a ratat, ieri, calificarea în semifinale la Baku. Ţig şi Eguchi au pierdut, cu scorul de 6-7 (0/7), 3-6, meciul disputat cu perechea rusă Margarita Gasparian / Alexandra Panova, cap de serie nr. 1. Pentru prezența în sferturi, la dublu, la Baku, Ţig şi Eguchi vor primi 60 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 1.820 de dolari.

România, în turneul locurilor 9-12 la CE de handbal feminin U19

Naţionala de handbal feminin Under 19 a României va juca în turneul locurilor 9-12 la Campionatul European din Spania. Tricolorele „mici”, care cucereau titlul mondial anul trecut, la categoria Under 18, au încheiat Grupa preliminară C a Campionatului European pe locul 4, ultimul, cu două înfrângeri şi o singură victorie, acumulând două puncte în clasament, rezultatele înregistrate fiind următoarele: 24-31 (14-12) cu Franţa, 20-24 (10-13) cu Ungaria și 21-14 (13-6) cu Suedia. Drept urmare, echipa noastră a evoluat în Grupa I intermediară, pentru locurile 9-16, învingând, marţi, Belarus, cu 38-25 şi obţinând o remiză, miercuri, cu Portugalia, scor 28-28. Astfel, România s-a clasat pe locul 2 în grupă, cu 3 puncte, după Franţa, ambele urmând să evolueze în turneul locurilor 9-12. Formația antrenată de Aurelian Roşca va întâlni Serbia, iar Franţa va juca în compania Croaţiei, ambele partide fiind programate azi. În aceeaşi zi, se vor disputa şi semifinalele competiţiei, Rusia - Ungaria şi Suedia - Danemarca.

Federer nu va participa la turneul de la Montreal

Tenismanul elvețian Roger Federer, locul 2 ATP, a anunţat că nu va participa la turneul de 1.000 de puncte de la Montreal, programat înt perioada 10-16 august, pentru a fi în cea mai bună formă la ultimul Grand Slam al anului, US Open, informează lequipe.fr. „Sunt dezamăgit de faptul că nu voi putea juca la Montreal, un turneu şi un oraş care îmi plac mult şi unde sunt fani extraordinari. Sper să revin în viitor”, a declarat jucătorul elveţian, într-un comunicat. Federer, finalist la ediţia precedentă a „Rogers Cup”, care a avut loc la Toronto, va fi înlocuit pe tabloul principal de simplu de polonezul Jerzy Janowicz, locul 51 ATP.

Tejay van Garderen va participa în Turul Spaniei

Ciclistul american al echipei BMC, Tejay van Garderen, a anunţat că va participa, în premieră, la Turul Spaniei, competiţie care va începe la 22 august, informează „L'Equipe”. „La început am fost reticent la idea de a participa în Turul Spaniei, dar după ce am consultat traseul am decis să particip. Este decizia mea sută la sută şi ea vine şi după ce s-a întamplat în Turul Franţei. Este o mare provocare pentru mine să particip la un nou mare tur”, a declarat Van Garderen. În vârstă de 26 de ani, van Garderen a abandonat în timpul etapei a 17-a din Turul Franţei, din cauza unor probleme medicale. În momentul abandonului, rutierul american se afla pe poziţia a treia în clasamentul general. Ce de-a 70-a ediţie a Turului Spaniei se va disputa în perioada 22 august - 13 septembrie.



12