”Iranul nu vrea să se doteze cu arme de distrugere în masă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Iranul nu vrea să se doteze cu arme de distrugere în masă”

Externe 24 Mai 2012 / 00:00 354 accesări

”Iranul nu vrea să se doteze cu bomba atomică şi nici cu o altă armă de distrugere în masă, în contextul în care consideră folosirea şi chiar deţinerea unui astfel de dispozitiv ca fiind contrare religiei”, a reiterat, ieri, preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, într-un mesaj citit în faţa unei adunări de rude ale victimelor armelor chimice folosite în războiul dintre Iran şi Irak (1980-1988). El a amintit că ”această poziţie este bazată pe învăţăturile Islamului şi pe fatwa liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei”. Această declaraţie are loc în condiţiile în care Iranul şi marile puteri s-au întâlnit, ieri, la Bagdad, pentru a relua negocierile şi a încerca să găsească o soluţie diplomatică la contenciosul legat de programul nuclear iranian, condamnat de şase rezoluţii ale ONU, dintre care patru însoţite de sancţiuni. O parte a comunităţii internaţionale, cu occidentalii şi Israelul în frunte, bănuieşte Teheranul că urmăreşte să se doteze cu bomba atomică, criticând în special anumite aspecte învăluite în mister ale activităţilor nucleare iraniene. În context, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a invitat, ieri, puterile mondiale să dea dovadă de fermitate în ceea ce priveşte Teheranul.

Iranul a făcut o propunere în cinci puncte marilor puteri, cu ocazia negocierilor de la Bagdad, pe tema programului nuclear iranian, afirmă un membru al delegaţiei iraniene. Oficialul, care a dorit să păstreze anonimatul, a adăugat că negocierile de la Bagdad vor continua şi astăzi.

Taguri articol


12