Anghel Iordănescu a anunțat lotul pentru cantonamentul din Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anghel Iordănescu a anunțat lotul pentru cantonamentul din Italia

Sport 12 Mai 2016 / 14:42 975 accesări
Anghel Iordănescu a convocat 28 de jucători pentru stagiul de pregătire în vederea EURO 2016

Anghel Iordănescu a convocat 28 de jucători pentru stagiul de pregătire în vederea EURO 2016

Selecționerul Anghel Iordănescu a anunțat joi fotbaliștii convocați pentru partidele reprezentativei de fotbal a României cu RD Congo și Ucraina. În perioada 18-30 mai, tricolorii vor efectua un stagiu de pregătire în Italia, pe durata căruia vor disputa și cele două partide amicale, cu RD Congo, la 25 mai, la Como, și cu Ucraina, la 29 mai, la Torino.

Pentru acest stagiu, „Generalul” a convocat 28 de jucători, însă nu toți vor fi prezenți la lot de la începutul stagiului, în funcție de calendarul competițional al cluburilor la care sunt legitimați fotmaliștii din străinătate.

Din acest lot lărgit pentru turneul final al Campionatului European de fotbal din Franța se vor decide cei 23 care vor forma lotul României la EURO 2016.

Lista finală pentru Campionatul European va fi comunicată la 31 mai, data-limită potrivit regulamentelor UEFA. La 3 iunie, înaintea plecării spre Franța, fotbaliștii pregătiți de Anghel Iordănescu vor întâlni Georgia.

Iată care sunt cei 28 de jucători convocați de Anghel Iordănescu -

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu)

Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets Razgrad), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo București), Alin Toșca (FC Steaua București)

Mijlocași: Mihai Pintilii (FC Steaua București), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Adrian Ropotan (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Prepeliță (Ludogorets Razgrad), Adrian Popa (FC Steaua București), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua București), Andrei Ivan (CS U. Craiova), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Nicolae Stanciu (FC Steaua București), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets Razgrad), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra Giurgiu), Ioan Hora (Pandurii Tg. Jiu).

Citește și:

Şefii FRF au demis toată echipa medicală a naţionalei de fotbal

Trei meciuri amicale pentru tricolori înaintea EURO 2016

Taguri articol


12