APEL UMANITAR!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

APEL UMANITAR!

Politică 08 Noiembrie 2008 / 00:00 627 accesări

Unul dintre principiile de viaţă ale fiecăruia dintre noi este să ne îngrijim de sănătatea noastră şi a familiei noastre. Din nefericire, nu întotdeauna reuşim, fapt pentru care ne confruntăm cu momente sau evenimente deosebite, care au şi urmări grave. Important este ca atunci cînd aceste probleme sînt peste puterea şi nivelul la care încă le putem rezolva singuri, să cerem sprijin şi să ne lăsăm ajutaţi de ceilalţi. Într-un moment de grea cumpănă se află colegul nostru, plt. Costel Dragomir, care a fost diagnosticat şi supus deja tratamentului cu citostatice pentru „cancer pulmonar”. În vîrstă de 35 ani, subofiţerul este angajat în cadrul Staţiei de Pompieri Hîrşova, din anul 2006. Specialiştii în oncologie spun că plutonierul ar avea mai multe speranţe pentru vindecare dacă ar fi tratat şi supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică medicală din Turcia. Costurile acestei intervenţii sînt mult peste puterea financiară a militarului şi familiei acestuia. În cei doi ani de activitate, plt. Dragomir a participat la sute de intervenţii şi a salvat zeci de vieţi omeneşti, fără să îi ceară cineva acest lucru. Acum este în imposibilitatea de a-şi salva viaţa de boala care îi macină organismul şi are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor! Orice sumă de bani este importantă şi, mai ales, contribuie la alinarea suferinţei pompierului. Constănţenii care doresc şi pot să îl ajute pe pompierul militar Costel Dragomir o pot face prin donarea unei sume de bani în contul RO89BRDE140SV64965731400, deschis în lei la Banca Română pentru Dezvoltare, pe numele Rodica Dragomir. Vă adresez mulţumiri pentru spiritul de solidaritate şi sensibilitatea de care daţi dovadă, cu toţii, în momentele de cumpănă din viaţa semenilor.

Împuternicit inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

„Dobrogea” al judeţului Constanţa, colonel dr. Neculai Coman



12