Armamentul băsescian a ajuns la Constanţa cu o lună înaintea avizării importului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Armamentul băsescian a ajuns la Constanţa cu o lună înaintea avizării importului!

Eveniment 27 August 2009 / 00:00 1801 accesări

• Declaraţiile colonelului în retragere Cornel Purcărea, a cărui firmă a efectuat importul de muniţie şi explozibili de care se leagă şi numele fraţilor Băsescu, sînt contrazise de realitate. În timp ce Purcărea susţine că nava cu cele 105 containere cu armament a ajuns în Portul Constanţa în 16 februarie, buletinele informative ale Administraţiei Porturilor Maritime atestă faptul că vasul a fost descărcat cu o lună mai devreme.

• Firma lui Purcărea a obţinut avizul şi licenţa pentru importul armamentului abia în luna februarie, la aproape 30 de zile după ce acesta fusese depozitat în Port, unde a şi rămas pentru două luni

• Colonelul Purcărea, jucător pe piaţa de armament, şi-a schimbat, pentru a treia oară în trei zile, declaraţia referitoare la implicarea lui Mircea Băsescu în afacere. Potrivit ultimelor sale afirmaţii, fratele preşedintelui României l-a consiliat în legătură cu procedurile specifice operaţiunilor portuare, după ce, iniţial, spusese că firma lui Băsescu a participat la descărcarea navei

• Mircea Băsescu este asociat şi administrator al unei firme ce ar fi putut să manipuleze containere pe dană, potrivit obiectului de activitate, dar care nu are nici un fel de autorizaţii obţinute în acest sens

• Numele Băsescu este legat de un alt scandal în care fratele şefului statului apare ca acţionar într-o firmă de consultanţă alături de persoane importante care activează pe piaţa de armament naţională şi internaţională

Principalele personaje din scandalul explozibililor şi muniţiilor în care este implicat şi Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, dau senzaţia, pe zi ce trece, că îşi şterg urmele. Cel mai elocvent exemplu este cel al colonelului în retragere Cornel Purcărea, a cărui firmă - Oxo Network - s-a ocupat de importul armamentului, ale cărui afirmaţii nu numai că nu se prea “pupă” una cu cealaltă, ci sînt de-a dreptul contradictorii. Purcărea a declarat iniţial că Mircea Băsescu a participat la operaţiunile de descărcare a navei Stella Maris, cu care au fost aduse containerele cu muniţie şi explozibil, în Portul Constanţa Sud Agigea. A doua zi, acelaşi Purcărea a revenit asupra primei declaraţii, susţinînd că doar a închiriat un cap tractor cu 50 de dolari/oră de la firma lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui nefiind informat asupra mărfurilor care urmau a fi manipulate. El a afirmat că a ales să colaboreze cu fratele preşedintelui pentru că firma acestuia din urmă era cea mai apropiată de dana în care se descărcau containerele cu armament. Cea de-a treia afirmaţie a lui Purcărea pe aceeaşi temă este de-a dreptul halucinantă. El a declarat, marţi seară, pentru Mediafax, că nu a făcut niciun fel de afaceri cu Mircea Băsescu, pe care spune că l-a întîlnit doar o dată şi cu care a avut cîteva convorbiri telefonice de convenienţă, menţionînd că acesta doar i-a recomandat o persoană pentru încărcarea containerelor (?!?). Ce se întîmplă maestre? De la “a participat”, la “a închiriat”, la “nu are nicio implicare” este cale lungă… Care sînt motivele pentru care declaraţiile legate de Mircea Băsescu se schimbă atît de radical de la o zi la alta?!

Convorbirile telefonice cu Mircea Băsescu - garanţia succesului afacerilor din port!!!

Scuza conform căreia colonelul Purcărea a apelat la Mircea Băsescu pentru că firma sa era cea mai apropiată de terminalul de containere unde fusese descărcată nava (APM Terminals România SRL) este una cît se poate de fragilă. Firma la care face referire Purcărea este Plusfood, o societate comercială la care Mircea Băsescu este manager, adică doar un angajat. Or, această firmă nu are ca obiect de activitate manipularea containerelor, ci prelucrarea cărnii de pui. Singura firmă la care este asociat Mircea Băsescu şi care are în lista obiectelor de activitate operaţiuni conexe încărcării/descării de mărfuri este Star Sea Co SRL, care însă nu are autorizaţie pentru desfăşurarea acestui gen de activităţi în Portul Constanţa. Prin urmare, este tot mai clar că nu apropierea faţă de dană a reprezentat criteriul pentru care a fost contactat fratele preşedintelui. Oare toate firmele care tranzitează portul trebuie să-l sune pe Mircea Băsescu înainte de a începe operaţiunile? “Eu, cînd a trebuit să întreb în zonă, unde, cum, în ce mod, cu cine să lucrez acolo în zonă am discutat şi cu dumnealui (Mircea Băsescu - n.red.), pentru că dumnealui în mod curent face operaţiuni de import din containere şi dumnealui s-a lovit de această situaţie - să încarce, să descarce. N-am vrut să lucrez cu cei de la Romtrans. Am mai primit nişte oferte de la nişte societăţi, dar erau pe alte zone, iar dana aceea era liberă în momentul acela şi acolo se putea opera”, a explicat Purcărea.

ANCEX verifică distrugerea explozibililor aduşi de Oxo la Uzina Mecanică Băbeni

Agenţia Naţională pentru Controlul Exporturilor (ANCEX), a anunţat, ieri, printr-un comunicat, că face verificări privind explozibilii aduşi de Oxo la Băbeni şi precizează că nu a primit nicio cerere de autorizare de la UM Băbeni, Romagro sau a firmei în care a fost implicat şi Mircea Băsescu, Desintco, pentru comerţ exterior cu produse militare. Agenţia menţionează că efectuarea operaţiunilor de comerţ exterior cu produse militare fără autorizaţie şi licenţă constituie infracţiune potrivit legii şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal, iar nerespectarea destinaţiei şi utilizării finale a produselor militare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Informaţiile vin după ce jurnalistul Sorin Roşca Stănescu afirmase că explozibilii aduşi de Oxo Network, firmă administrată de Cornel Purcărea, nu au fost distruşi în totalitate, ci au fost reambalaţi şi vînduţi în străinătate, banii fiind folosiţi pentru finanţarea unor organizaţii teroriste internaţionale. Pe de altă parte, şeful UM Băbeni, Ion Mărculescu, a declarat, marţi, că i-au mai rămas de distrus aproximativ 200 de tone, din cele 1630 de tone de muniţie cîte erau prevăzute în contractul cu firma condusă de Cornel Purcărea, Oxo Network.

Nava cu armament a descărcat înainte de obţinerea licenţelor de import!!!

De departe, în acest caz, cea mai gravă situaţie este cea legată de modul în care s-au desfăşurat operaţiunile de descărcare a explozibililor şi muniţiei în Portul Constanţa Sud - Agigea. Cornel Purcărea susţine, într-o declaraţie acordată Newsin, că nava Stella Maris a început descărcarea containerelor cu armament pe 16 februarie 2009, această operaţiune încheindu-se pe 20 februarie şi că pe 20 martie a început transportul armamentului către Uzina Mecanică Băbeni. Printr-un comunicat remis marţi, ANCEX a confirmat că a avizat şi licenţiat importul în acest caz pe 12 februarie, ceea ce ar însemna că actele au fost încheiate cu cîteva zile înainte de sosirea navei încărcate cu mărfuri periculoase în port. Dacă ne luăm după declaraţiile lui Purcărea, nu ar fi nicio problemă… Realitatea este, însă, cu totul alta decît cea prezentată de Purcărea. Potrivit buletinului informativ al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APMC), cargoul Stella Maris, sub pavilion Antigua & Barbuda, a ajuns în rada Portului Constanţa pe 14 ianuarie şi a început să fie descărcată pe 16 ianuarie. Operaţiunile de descărcare a containerelor cu muniţie şi explozibil s-au finalizat pe 17 ianuarie, iar în intervalul 19-21 ianuarie, vasul a fost înregistrat într-o altă dană, unde au fost descărcate containere cu sodă. De atunci, nava nu a revenit la Constanţa. Cu alte cuvinte, muniţia şi explozibilul au ajuns în port cu o lună înainte ca firma lui Purcărea să obţină avizul şi licenţa pentru acest import!!! În aceste condiţii, este posibil ca Purcărea să nu fi afirmat întîmplător faptul că nava a sosit la Constanţa în 16 februarie. Avînd în vedere că Purcărea susţine că s-a ocupat de toate detaliile afacerii înainte de sosirea navei, cum este posibil ca vasul să fi sosit în port cu o lună înainte de obţinerea licenţei de import?! Mai ales că în acest caz nu este vorba despre vreun transport de şosete şi tricouri, ci despre mărfuri din cea mai înaltă categorie de periculozitate! În acest caz se ridică noi semne de întrebare: Cum a fost posibilă descărcarea armamentului înainte de obţinerea documentelor legale de import? Ce s-a întîmplat cu cele 105 containere în acea lună în care explozibilii şi muniţia au stat pe cheu? Sînt doar două dintre întrebările la care nu pot răspunde decît instituţii abilitate ale statului. Însă, acestea nu reacţionează… Şi încă ceva… Dacă Purcărea a avut la dispoziţie o lună pentru a aranja toate detaliile privind transportul muniţiei şi explozibilului, de ce a fost nevoie să apeleze, “în regim de urgenţă”, după cum invocă, la conseierea lui Mircea Băsescu? Să aibă acest lucru vreo legătură cu faptul că, ulterior, numele lui Mircea Băsescu a figurat în acţionariatul firmei de consultanţă Desintco, al cărei nume a fost vehiculat în recentul scandal privind conflictul de interese al familiei prezidenţiale? Amintim că, pe lîngă Mircea Băsescu, din acţionariatul firmei fac parte jucători importanţi de pe piaţa naţională sau internaţională de armament.



12