Asociaţia comunelor îşi prezintă agenda pe 2008

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asociaţia comunelor îşi prezintă agenda pe 2008

Administrație 23 Februarie 2008 / 00:00 602 accesări

Agenda comunelor din România pentru anul 2008 va fi aprobată şi prezentată cu prilejul celei de-a XI-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), care va avea loc în perioada 24 - 28 februarie, la Bucureşti. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui ACoR Constanţa, Mariana Gîju, agenda reprezintă un document de referinţă atît pentru administraţia publică centrală, cît şi pentru cea locală, care include programele de dezvoltare a spaţiului rural, în concordanţă cu principiile prevăzute în Recomandarea Adunării Parlamentare nr. 1296/1996 cu privire la Carta Europeană pentru zonele rurale, precum şi necesităţile obiective specifice satului românesc. Gîju a subliniat că sesiunea AcoR va cuprinde dezbateri cu privire la subiecte de interes privind dezvoltarea durabilă a comunelor din România, precum proiectul “Economia bazată pe cunoaştere“, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, fondurile structurale şi de coeziune adresate comunelor din România. Primarii care s-au remarcat pe parcursul a cel puţin trei mandate, prin aportul adus la dezvoltarea satului românesc şi la democratizarea vieţii publice din România, vor primi distincţii. La Adunarea Generală a ACoR sînt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Executivului, ambasadorii SUA, Franţei şi Belgiei la Bucureşti, reprezentanţi ai Asociaţiei Franceze a Consiliului Comunelor şi Regiunilor din Europa, lideri ai Asociaţiei Oraşelor din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi alte personalităţi ale vieţii publice româneşti şi străine. ACoR şi Institutul Naţional de Administraţie organizează acest eveniment pentru al cincilea an consecutiv.



12