Astăzi începe Trofeul “Carpaţi” la handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astăzi începe Trofeul “Carpaţi” la handbal masculin

Sport 26 Octombrie 2007 / 00:00 677 accesări

În acest weekend este programată, la Drobeta Tr. Severin, o nouă ediţie a Trofeului “Carpaţi” la handbal masculin. Alături de echipa României se vor alinia la start Naţionalele Macedoniei, Ucrainei şi Muntenegrului, aceasta din urmă calificată la turneul final al Campionatului European, din Norvegia, din ianuarie 2008. Antrenorii Aihan Omer, Petru Ghervan şi Sorin Toacsen au convocat pentru această “acţiune” un lot de 18 jucători, o treime dintre aceştia fiind constănţeni: Ionuţ Stănescu, Mihai Popescu, Laurenţiu Toma, Mihai Timofte, Alexandru Csepreghi (toţi HCM Constanţa) şi Dan Andrei Savenco (CSM Medgidia). Ultimii doi au fost convocaţi în ultimul moment în urma accidentărilor lui Adrian Petrea şi Eremia Pîrîianu. Competiţia se va desfăşura în sistem campionat, fiecare cu fiecare, meciurile urmînd să se dispute astăzi, sîmbătă şi duminică.

Programul partidelor - vineri: Muntenegru - Ucraina (ora 17.00) şi România - Macedonia (ora 19.00); sîmbătă: Macedonia - Muntenegru (ora 17.00) şi România - Ucraina (ora 19.00); duminică: Macedonia - Ucraina (ora 10.00) şi România - Muntenegru (ora 12.00).



12