Atentate sângeroase în Egipt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atentate sângeroase în Egipt

02 Iulie 2015 / 00:00 623 accesări

Cel puțin 15 soldați egipteni au fost uciși ieri, într-o serie de atacuri simultane, care au luat ca țintă cinci poziții ale armatei în nordul peninsulei Sinai, bastion al unei grupări afiliate organizației jihadiste Statul Islamic (SI). În unul dintre aceste atacuri, comis cu ajutorul unei mașini-capcană împotriva unui punct de control al armatei egiptene, în estul localității Al-Arich, cel puțin 15 soldați au fost uciși, a anunțat un responsabil pentru securitate. Alte patru atacuri au fost lansate simultan împotriva a patru baraje rutiere ale armatei și confruntări au avut loc între soldați și atacatori. Provincia Sinaiul de Nord, situată în estul Egiptului, este bastionul grupării jihadiste Ansar Beit al-Maqdess, care s-a redenumit Provincia Sinai, pentru a marca afilierea la califatul autoproclamat de gruparea SI în zone din Irak și Siria. Aceste incidente survin la câteva zile după asasinarea procurorului general al Egiptului într-un atentat cu bombă care a vizat convoiul său, la Cairo. Forțele de securitate din Sinai sunt cu regularitate ținte ale atacurilor grupărilor jihadiste, după ce președintele islamist Mohamed Morsi a fost destituit în iulie 2013. Potrivit autorităților, sute de polițiști și soldați au fost uciși în atacuri din 2013 încoace, în principal în Sinaiul de Nord, dar și la Cairo.

Taguri articol


12