Audierea lui Assange la Londra în ancheta privind acuzația de viol s-a încheiat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Audierea lui Assange la Londra în ancheta privind acuzația de viol s-a încheiat

15 Noiembrie 2016 / 17:54 344 accesări

Audierea la Londra a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, acuzat de viol în Suedia, s-a încheiat marți, la capătul a două zile, a anunțat Parchetul suedez, precizând că, având în vedere secretul anchetei, nu pot fi furnizate detalii suplimentare, transmite AFP.

Interogatoriul, desfășurat la sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, unde australianul s-a refugiat din 2012, a fost purtat de un procuror ecuadorian, în prezența unui magistrat de instrucție adjunct suedez.

Conform unui comunicat al Parchetului suedez, "rezultatul va fi transmis ulterior în scris de către Ecuador procurorilor suedezi", după care aceștia vor stabili "o poziție în ce privește continuarea anchetei preliminare".

Avocatul suedez al lui Assange, Per Samuelsson, a declarat pentru AFP că va contesta neacceptarea sa la interogatoriu.

Australianul de 45 de ani neagă că ar fi comis violul de care l-a acuzat o suedeză în august 2010. WikiLeaks scrie că Julian Assange "a cooperat deplin" la interogatoriu, pe care de altfel îl solicita de mult timp, dar pe care Parchetul refuza să-l desfășoare în condițiile respective la Londra.

Assange este în continuare vizat de un mandat de arestare european, pe care l-a contestat fără rezultat în fața justiției suedeze.

Taguri articol


12