AVAS vinde firma “Olimp Estival 2002” prin licitaţie cu strigare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

AVAS vinde firma “Olimp Estival 2002” prin licitaţie cu strigare

Economie 22 Noiembrie 2007 / 00:00 696 accesări

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va organiza, pe 18 decembrie 2007, o licitaţie cu strigare pentru vînzarea pachetului de 54,025% din acţiunile SC “Olimp Estival 2002” SA, proprietarul hotelurilor Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic din Olimp, se arată într-un comunicat al instituţiei. AVAS a stabilit preţul de pornire pentru pachetul de 17,46 milioane de acţiuni, adică 54,025% din acţiunile SC “Olimp Estival 2002”, la 4,125 lei/acţiune, costul total de vînzare ridicîndu-se la 72,02 milioane de lei. AVAS va verifica documentele de participare la licitaţie şi va întocmi, pînă la data de 18 decembrie, lista ofertanţilor acceptaţi, se mai arată în comunicat.

În structura acţionariatului societăţii SC “Olimp Estival 2002”, alături de AVAS, SIF Transilvania deţine 39,624% din capitalul social, persoanele fizice deţin 5,906% din capital, iar persoanele juridice deţin 0,444%. AVAS a devenit, în august 2006, acţionarul majoritar al societăţii “Olimp Estival 2002”, cu 54% din capitalul social, prin transferul acesteia de la RA-APPS. AVAS a vîndut, în luna martie 2007, Complexul Neptun, parte a societăţii “Olimp Estival 2002”, societăţii Grand Plaza Hotel SA Bucureşti, parte a grupului Howard Johnson. Termenul limită pentru depunerea documentaţiei este 17 decembrie 2007.

Taguri articol


12