Aviz negativ pentru declararea delfinilor ca persoane non-umane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Remus Cernea a eșuat

Aviz negativ pentru declararea delfinilor ca persoane non-umane

Social 11 Decembrie 2014 / 00:00 629 accesări

RESPINGERE După eșecul răsunător suferit în Senat, deputatul Remus Cernea și a lui lege privind declararea delfinilor ca persoane non-umane au primit o altă palmă. Deputații juriști nu au fost impresionați de faptul că, nici până în ziua de azi, delfinii nu au buletin de identitate, pașaport sau asigurare de sănătate. Nici măcar faptul că nu beneficiază de un venit minim garantat prin lege, ajutor de șomaj, ajutor social sau pensie nu i-a mișcat câtuși de puțin pe parlamentarii din cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, care au spus un „NU” hotărât legii inițiate de Remus Cernea. Până și președintele comisiei, Bogdan Ciucă, un iubitor declarat al delfinilor, a fost nevoit să își calce pe inimă și să supună la vot respingerea proiectului legislativ, în urma discuțiilor cu ceilalți membri.

DISCRIMINARE POZITIVĂ Legea cu pricina ar putea afecta activitatea delfinariilor, în cazul în care mamiferele marine s-ar gândi să-și ia lumea-n cap și să ceară condiții mai bune de lucru, salarii mai mari și alte drepturi. Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanța, Adrian Bîlbă, nu este deloc îngrijorat în această privință pentru că, spune el, inițiativa legislativă a lui Cernea este sortită eșecului. „Să consideri că delfinii sunt mai presus decât celelalte animale este o idee fascistă. Într-adevăr, sunt ființe inteligente și iubitoare. La fel sunt câinii, și cimpanzeii. Să îi declarăm și pe ei persoane non-umane?”, a mai spus Bîlbă.

REVOLTE În ciuda avizului negativ primit de la Comisia Juridică, legea va fi dezbătută și votată în plenul Camerei Deputaților, unde, cel mai probabil, va stârni o nouă rundă de râs în rândul parlamentarilor (de ce să se amuze doar senatorii?). Nu știm exact care va fi soarta delfinilor după discutarea actului normativ, dar ne putem imagina două scenarii. Dacă legea va fi adoptată, trebuie să ne așteptăm la revolte fără precedent din partea câinilor, cimpanzeilor, cailor și chiar din partea focilor și pinguinilor, care îi vor acuza pe parlamentari de rasism. Delfinii au și ei motive de supărare, pentru că legea cu pricina nu le garantează și dreptul la vot. Dacă legea nu va trece, sperăm ca delfinii să nu se supere atât de tare încât să facă vreun gest necugetat. Nu de alta, dar însuși inițiatorul Remus Cernea susținea proiectul spunând că „delfinii sunt atât de inteligenți încât sunt capabili să se sinucidă”.

Taguri articol


12