Avocatul Poporului, protocol de colaborare cu Colegiul Medicilor pentru prevenirea torturii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocatul Poporului, protocol de colaborare cu Colegiul Medicilor pentru prevenirea torturii

Social 12 Februarie 2015 / 17:41 344 accesări

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, și președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, au semnat, astăzi, un protocol de colaborare pe tema prevenirii torturii în locurile de detenție. "Potrivit documentului încheiat de către cele două părți, în cadrul Avocatului Poporului vor fi cooptați specialiști angajați permanent și colaboratori externi care vor fi selectați pe baza propunerilor înaintate de către Colegiul Medicilor din România", informează un comunicat al Avocatului Poporului. Conform protocolului, specialiștii angajați permanent și colaboratorii externi, medici, vor face parte din echipele de vizitare a locurilor de detenție. "În document se mai precizează faptul că specialiștii permanenți vor fi angajați cu contract individual de muncă de către Avocatul Poporului cu sprijinul Colegiului Medicilor din România, care va participa, prin reprezentanții săi, la organizarea și desfășurarea concursului", se mai arată în comunicat. La ceremonia de semnare a asistat și adjunctul Avocatului Poporului, Magda Ștefănescu.

Foto: Avocatul Poporului, Victor Ciorbea



12