Băieţelul abuzat sexual va rămâne în grija familiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băieţelul abuzat sexual va rămâne în grija familiei

Eveniment 11 Martie 2011 / 00:00 895 accesări

Echipa de specialişti ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului care a analizat situaţia copilului în vârstă de trei ani, victimă a unui viol, a hotărât ca, cel puţin până la finalizarea anchetei penale, copilul să rămână în grija mamei. „Mama copiilor spune că este din Iaşi şi că a venit de zece ani în Constanţa. Psihologul care a însoţit echipa a făcut o evaluare care a arătat că, aparent, copilul nu pare traumatizat de acest incident. El le-a povestit ce i s-a întâmplat. A spus că, după ce a fost forţat, bărbatul i-a dat o jucărie şi bomboane ca să nu mai plângă şi să plece acasă. În condiţii normale, psihologul a subliniat că micuţul ar putea trece peste incident având în vedere că la vârsta lui intervine uitarea. Specialiştii au avut în atenţie şi ceilalţi copii, cei şase fraţi şi surori ai micuţului, faţă de care se are în vedere reintegrarea în circuitul şcolar. Vom cere sprijinul colegilor de la Iaşi pentru a vedea istoricul acestei familii. În prezent, separarea de părinţi nu este în interesul copiilor. Familia va fi monitorizată în continuare“, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa. Bărbatul acuzat că a abuzat de copilul de trei ani, Ioan Csaba Kovacs, din Deva, a fost arestat, miercuri după-amiază, de judecătorii Tribunalului Constanţa. Incidentul a avut loc la Ferma nr. 4 Murfatlar, iar poliţiştii au fost alertaţi chiar de mama băiatului.

CONSILIATĂ PSIHOLOGIC. În cazul adolescentei de 13 ani, Petronela F., din comuna constănţeană Cogealac, care a fost violată de concubinul mamei sale în nenumărate rânduri, reprezentanţii DGASPC Constanţa au dispus internarea ei într-un Centru de Primire Minori în Regim de Urgenţă, unde este consiliată psihologic. „Fata se află într-un Centru de Plasament încă de luni seară şi a fost inclusă şi într-un program de consiliere psihologică. Până în acest moment, fetiţa nu a fost vizitată de mama ei. Aşteptăm să vedem dacă faptele s-au întâmplat cu înştiinţarea mamei, pentru că în acest caz vizita ei probabil nu va fi una favorabilă. Se pare că fata este mai apropiată de bunica maternală”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.



12