Blocaj în plenul reunit al Parlamentului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Blocaj în plenul reunit al Parlamentului

Politică 28 Septembrie 2011 / 00:00 495 accesări

REPLICI ÎNTRE PARLAMENTARI Şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat de ieri a fost dominată de replicii dure între parlamentarii Opoziţiei şi cei ai Puterii. Motivul a fost includerea pe ordinea de zi a propunerilor pentru funcţii în cadrul Curţii de Conturi, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi audierile candidaţilor. Deputaţii şi senatorii Opoziţiei au protestat faţă de demersul parlamentarilor portocalii, pentru că, în opinia lor, nu se respectă legea, dar pedeliştii, aşa cum procedează întotdeauna, n-au luat în considerare opinia parlamentarilor PSD şi PNL. Punctul culminant al conflictului între cele două părţi a fost atunci când, în semn de protest, parlamentarii liberali au părăsit şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat. Viceliderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu, a declarat că şedinţa de ieri nu a fost convocată regulamentar pentru că nu s-a prezentat ordinea de zi. \"Ordinea de zi am aflat-o în sală în timp ce vorbea preşedintele comisiei (n.r. - deputatul Maria Barna), că nu avea ce face altceva, nu avea ce spune şi trebuia să-şi găsească de vorbă\", a spus Nicolăescu. El a adăugat că s-a mai constatat că nu este cvorum pentru fiecare comisie în parte aşa cum prevede regulamentul, senatorii de la opoziţie lipsind cu toţii. \"E un fel de alba-neagra din partea Puterii, o dată că îl înlocuieşte pe unul, o dată că îl votează şi după aceea renunţă, că s-a opus opoziţia. Este absurd ce se întâmplă şi asta arată degringoladă, arată dispreţ, arată neprofesionalism, arată harababura care este în mijlocul Puterii\", a mai spus Nicolăescu.

VOT FĂRĂ CVORUM În ciuda protestelor Opoziţiei, care a acuzat lipsa de cvorum, Constantin Buzoianu şi Coca Constantinescu au fost avizaţi de parlamentarii Puterii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi urma votul pentru funcţiile de Avocat al Poporului, pentru Curtea de Conturi şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.



12