BNR ne-a ajuns până la os

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se clatină turnul de fildeș?

BNR ne-a ajuns până la os

Economie 23 Mai 2016 / 16:00 533 accesări

Darea în plată, conversia creditelor și ridicarea imunității, la un loc cu săgețile aruncate de președinte și premier, sunt semne că BNR nu mai este atât de intangibilă precum pare

Darea în plată, conversia creditelor și ridicarea imunității, la un loc cu săgețile aruncate de președinte și premier, sunt semne că BNR nu mai este atât de intangibilă precum pare

Președintele și premierul au zis clar că nu vor ataca darea în plată la Curtea Constituțională, spărgând astfel alianța eternă dintre putere și BNR. Vine și legea conversiei creditelor, pe care mulți politicieni o vor vota cu ambele mâini, și pare-se că va fi ridicată și imunitatea totală a membrilor din CA al BNR. Și să nu uităm și de loviturile aplicate comitetului macro-super-prudent pe care vroiau să-l facă cei din banca centrală. Să fie începutul sfârșitului?

E începutul sfârșitului pentru șefimea Băncii Naționale a României (BNR). Sau cel puțin asta ne place să credem. Comitetul de Supraveghere Macroprudențială a fost întors din drum de Președinție, în condițiile în care imunitatea membrilor săi, cerută pe model BNR, la un loc cu recomandările... obligatorii pe care ei le-ar fi putut face către Executiv și Justiție, au fost respinse imediat. Totodată, iar asta n-a făcut valuri, președintele și premierul au declarat cât se poate de clar că nu vor ataca la Curtea Constituțională legea dării în plată, pe care BNR a înfierat-o cât a putut de tare. Dar uite ce urmează să se întâmple - avocatul Gheorghe Piperea confirmă că unele bănci se pregătesc să dea statul român în judecată la ICSID (International Center for Settlements on Investments Disputes, arbitrajul instituționalizat al Băncii Mondiale, întru garantarea investițiilor străine): „Am văzut oferta pe care o face bancherilor români una dintre firmele londoneze din așa-numitul Magic Circle, ofertă datată, în mod bizar, cu 28 aprilie, fix ziua în care președintele a promulgat legea DIP. E o firmă de avocatură cu vreo 3.000 de avocați și care, în ultimii 15 ani, a reprezentat statul român la ICSID de mai multe ori (și a pierdut procesele); acum, a schimbat tabăra. Etic și deontologic, de altfel. Probabil că la cei 3.000 de avocați se referea Mugur Isărescu atunci când spunea că, de acum înainte, vom vedea o opoziție puternică a bancherilor“. Întrebarea de 3.000 de puncte, însă, e asta: ce se întâmplă dacă statul român pierde? Piperea mai spune că este „vinovat“ pentru încă două lovituri aplicate băncii centrale - legea de conversie a creditelor în franci sau euro la cursul din momentul acordării creditului și schimbarea statului BNR, pentru eliminarea imunității membrilor din CA. Și acest proiect este scris împreună cu deputatul Daniel Zamfir, care spunea recent că „nu este normal să existe o categorie de funcționari publici care să nu răspundă nici civil și nici penal pentru ceea ce fac“.



12