BNS refuză să împartă funcţiile cu funcţionarii publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fuziunea bagă zîzanie între sindicate

BNS refuză să împartă funcţiile cu funcţionarii publici

Eveniment 23 Septembrie 2006 / 00:00 784 accesări

Liderii celor patru mari confederaţii sindicale din România – Blocul Naţional Sindical (BNS), CNSLR - Frăţia, CSDR şi CNS "Meridian" – poartă discuţii aprige pe marginea fuziunii într-o megaorganizaţie care, dacă se va pune pe picioare pînă la sfîrşitul anului, va fi una dintre cele mai mari din Europa de Sud – Est. În pofida declaraţiilor optimiste privind necesitatea unificării celor aproape 1,5 milioane de oameni din aceste confederaţii sub aceeaşi umbrelă, rivalităţile din trecut nu pot fi trecute aşa uşor cu vederea, iar fiecare preşedinte de sindicat vede în mod diferit problema. Pe lîngă administrarea bunurilor de patrimoniu adunate sub egida Confederaţiei Generale a Muncii (CGM), denumirea oficială a organizaţiei sindicale care va funcţiona în cel mai fericit caz abia de luna viitoare, liderii sindicali vor să ocupe locuri cît mai sus în noua structură de conducere. Reprezentanţii BNS au făcut primul pas, iar pe 25 septembrie membrii Birolului Executiv se vor întîlni la Bucureşti pentru stabilirea condiţiilor în care se va produce „mariajul” cu celelalte trei sindicate. Potrivit preşedintelui BNS Constanţa, Vasile Oţelea, întîlnirea pregăteşte terenul pentru Consiliul Naţional al organizaţiei, programat la sfîrşitul acestei luni şi care va reuni toţi liderii filialelor din teritoriu. "Discuţiile se vor concentra pe acordul de fuziune, la care ne-am prezentat obiecţiile pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, însă cel mai important aspect vizează aprobarea proiectului de statut. Deocamdată, nu este clar ce posturi vom ocupa în noua structură sindicală, însă dacă nu vom obţine fotoliul de preşedinte, măcar să putem vorbi de posturile de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi sau secretari generali", a declarat Vasile Oţelea. Totuşi, liderul sindical constănţean a precizat că în afară CNS Cartel Alfa, care a decis să rămînă deoparte de structura care urmează a fi creată, orice altă federaţie care doreşte fuziunea trebuie să o facă doar în cadrul unuia dintre cei patru membri fondatori. "Sînt multe semne de întrebare cu privire la afilierea Metrorex-ului şi a Sed Lex-ului (n.r. – Alianţa Federativă a Funcţionarilor Publici) la CGM. Din punctul nostru de vedere, aceste structuri sindicale au solicitări nefondate privind ocuparea unor posturi de vicepreşedinţi. Au trecut de la un sindicat la altul, numai în funcţie de interese. Pot fuziona, însă nu pot emite pretenţii la funcţii de conducere", a încheiat Vasile Oţelea.

Taguri articol


12