Boxerul Orhan Marcu, învingător la Cupa României pentru juniori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Boxerul Orhan Marcu, învingător la Cupa României pentru juniori

Sport 15 Mai 2016 / 19:38 787 accesări
Antrenorul Mihai Constantin este foarte mulțumit de evoluțiile lui Orhan Marcu la Brăila

Antrenorul Mihai Constantin este foarte mulțumit de evoluțiile lui Orhan Marcu la Brăila

Sâmbătă, la Brăila, a avut loc gala finală a Cupei României la box pentru juniori, competiție la care au participat și opt pugiliști constănțeni. Doi dintre ei au reușit să urce pe podiumul de premiere, iar Orhan Marcu, de la CS Farul Constanța (antrenori Mihai Constantin și Marcelică Tudoriu), a cucerit medalia de aur a categoriei 46 kg, după o victorie clară la puncte, scor 3-0, în fața lui Adrian Mon (CSM Călărași). „Această medalie de aur reprezintă o mare satisfacție pentru clubul Farul și o încununare a eforturilor noastre, ale antrenorilor de la secția de box. Orhan a boxat foarte bine la Brăila și am fost felicitat de colegii din țară pentru evoluțiile sale. Are un box în linie, eficient. El are șanse acum să prindă lotul național care va participa la Campionatele Europene de juniori din luna iunie”, a declarat antrenorul Mihai Constantin. Europenele de juniori 2016 vor avea loc în Ungaria, la Keszthely, în perioada 15-24 iunie. A doua medalie constănțeană la Cupa României pentru juniori a fost cucerită de Costin Nicolae (CS Năvodari, antrenor Ferodin Ablalim), bronz la categoria 50 kg.

Taguri articol


12