Broccoli reduce riscul de apariţie a cancerului pulmonar la fumători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Broccoli reduce riscul de apariţie a cancerului pulmonar la fumători

Monden 20 Noiembrie 2008 / 00:00 587 accesări

Calităţile anticancer ale legumelor din familia crucifere, precum broccoli şi varza, acţionează în cazul fumătorilor şi foştilor fumători, diminuînd considerabil riscul de apariţie a cancerului pulmonar. Acest studiu realizat de echipa de cercetători a Institutului de Studiere a Cancerului Roswell Park a fost prezentat în cadrul celei de-a şaptea conferinţe anuale a Asociaţiei Americane de Cercetări asupra Cancerului, care se desfăşoară în această săptămînă, la Washington. În rîndul fumătorilor şi foştilor fumători, efectele protectoare ale cruciferelor s-au tradus printr-o scădere a riscului de îmbolnăvire de la 20 la 55%, în funcţie de varietatea de legume consumate, timpul de cînd au început să fumeze şi numărul de ţigări fumate pe zi.

Broccoli nu este un medicament, ci un factor pozitiv pentru fumătorii care nu pot să renunţe la fumat sau care nu fac nimic pentru a minimiza riscul de îmbolnăvire. Persoanele care au renunţat la fumat beneficiază şi mai mult după ce consumă brocoli. În rîndul fumătorilor, doar consumarea acestor legume în stare crudă a condus la o scădere a riscului de apariţie a cancerului pulmonar. Broccoli a redus riscul de apariţie a carcinoamelor ce afectează celulele mici şi a tumorilor scuamoase, cele două subtipuri de cancer pulmonar în forma lui cea mai agresivă, care-i afectează de obicei pe fumătorii înveteraţi.

Taguri articol


12