Bursa de Valori Bucureşti a pierdut aproape 5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bursa de Valori Bucureşti a pierdut aproape 5 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Economie 08 Octombrie 2023 / 18:13 943 accesări

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 4,96 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,8%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 26,14%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Capitalizarea bursieră a ajuns la 270,308 miliarde de lei, în perioada 2 - 6 octombrie 2023, în scădere de la 275,270 miliarde de lei, în perioada 25 - 29 septembrie 2023.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 298,207 milioane de lei, în scădere faţă de cele 403,795 milioane de lei generate în săptămâna anterioară.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 2 octombrie, când s-a înregistrat un rulaj de 75,746 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 5 octombrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 44,628 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 14.023,21 puncte.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 68,670 milioane de lei, în timp ce preţul a consemnat o scădere cu 2,5%.

În top trei tranzacţii ale săptămânii se mai află titlurile OMV Petrom, cu 44,867 milioane de lei (-4,56%), şi cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacţii de 42,578 milioane de lei (0,00%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+22,88%), UAMT (+8,47%) şi BVB (+6,38%).



Ştiri recomandate

12