Calculatoare pentru nevăzătorii constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dotate cu programul BatPro

Calculatoare pentru nevăzătorii constănțeni

Social 04 Aprilie 2016 / 14:17 551 accesări

Chiar dacă nu pot vedea, nevăzătorii din Constanța nu sunt rupți de informațiile care apar în presă și în mediul online. Pentru aceștia, dezvoltatorii IT au creat un program - BatPro - care poate fi utilizat chiar și de persoanele care nu sunt familiarizate cu folosirea calculatorului. Aplicaţia creată în cadrul BatPro permite utilizatorului ca, folosind doar patru taste (sus, jos, stânga şi dreapta), să parcurgă un meniu din care va putea alege diverse opţiuni ce îi vor da acces la o colecţie de mii de cărţi audio, ştiri de pe website-urile mai multor ziare, informaţii disponibile pe internet, posturi de radio online etc. Apoi, cu ajutorul unui program interactiv, dezvoltat special pentru nevăzători, aceştia vor putea învăţa tastele şi utilizarea tastaturii și vor putea să asculte informațiile de pe ecran, citite de un sintetizator vocal. Dacă, la sfârșitul lui 2015, 10 nevăzători din Constanța, din cadrul Asociației Nevăzătorilor din România - filiala Constanța - Tulcea, au primit 10 calculatoare recondiționate pe care puteau folosi cu succes programul BatPro, în această lună, alte 15 computere vor ajunge la persoanele care au nevoie de ele. Acest lucru este posibil în cadrul proiectului naţional „BatPro - Calculator pentru nevăzători”, care a fost iniţiat de Fundaţia „Orange”, în 2015, având drept parteneri mai multe cluburi Lions. Astfel, sâmbătă, 16 aprilie, la ora 11.00, Lions Club Constanţa va oferi Asociaţiei Nevăzătorilor - filiala Constanţa - Tulcea, la sediul situat în strada Traian nr. 56, alte 15 calculatoare dotate cu aplicaţia BatPro. Partenerii proiectului sunt: Uvex Star SRL, Crucial Systems & Services SRL și Say Computers SRL. Pentru ca proiectul să continue, Lions Club Constanța îi invită pe toți cei care doresc să se alăture programului să doneze calculatoare de care se pot dispensa, acestea urmând a fi recondiționate și dotate cu programul BatPro, apoi oferite celor aflați în nevoie. Cei care doresc să sprijine acest proiect prin donarea de calculatoare vechi le pot aduce la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor - filiala Constanţa - Tulcea sau pot lua legătura cu Lions Club Constanţa la telefonul 0722.898.670.

Citește și:

Aplicația care aduce știrile mai aproape de nevăzători



12