Campania de informare a populaţiei, pe banii ONG-urilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Campania de informare a populaţiei, pe banii ONG-urilor

Eveniment 07 Mai 2009 / 00:00 382 accesări

Campania de informare a populaţiei despre virusul noii gripe, iniţiată de Ministerul Sănătăţii (MS), este susţinută financiar de mai multe organizaţii neguvernamentale (ONG) şi nu afectează bugetul instituţiei. Reprezentanţii MS spun că imprimarea tuturor scrisorilor cu recomandări privind noua gripă, care vor fi trimise către familiile din România, precum şi a afişelor informative care vor fi lipite în locuri publice, va fi plătită de ONG-urile care vor să ajute şi care nu cer bani. “Ministerul nu va plăti niciun ban”, spun oficialii MS. În plus, potrivit ministrului Sănătăţii, dr. Ion Bazac, Poşta Română va distribui gratuit scrisorile adresate celor peste opt milioane de familii din România. Distribuirea va începe în această săptămînă. Tot în cadrul campaniei de informare, posturile de radio şi TV din România vor difuza, cît de des cu putinţă, două spoturi informative privind noua gripă (gripa porcină), iar cele care transmit informaţii neconfirmate pe acelaşi subiect vor fi sancţionate. Potrivit unei decizii a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), s-a recomandat posturilor radio şi TV să renunţe, temporar, la difuzarea spotului privind consumul de grăsimi şi zahăr, în favoarea recomandărilor despre gripa porcină. Spoturile vor fi difuzate şi în limbile minorităţilor naţionale. Ministrul Sănătăţii a avertizat că noua formă de gripă este extrem de periculoasă, iar prevenirea îmbolnăvirii necesită respectarea unor norme de igienă minime. “Virusul se transmite prin picături de salivă sau nazale, provenite din strănutul şi tusea persoanelor infectate, sau prin contact cu suprafeţe pe care s-au depus astfel de picături. Este de preferat, astfel, evitarea locurilor aglomerate, precum şi aruncare batistei în care strănutăm sau tuşim. Foarte importantă este, de asemenea, spălarea mîinilor cu săpun cît mai des cu putinţă”, a explicat Bazac.



12